Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” Iasi va avea patru noi cabinete în ambulatoriu
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” Iasi va avea patru noi cabinete în ambulatoriu, respectiv cardiologie, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, gastroenterologie pediatrica, reumatologie.
Multidisciplinaritatea în ceea ce privește managementul unui pacient este viitorul în medicină. Cu cât spitalele vor dispune de personal medical înalt calificat, care activează în mai multe specialități, cu atât diagnosticul va fi precoce, iar tratamentul va fi inițiat imediat, în beneficiul pacientului.
Cele patru cabinete noi vin cu specialități necesare îngrijirii unui pacient care prezintă și patologii de boli infecțioase. Înfiinţarea acestora și noua organigramă va fi supusă dezbaterii plenului Consiliului Județean, în ședința de mâine, 26 ianuarie 2023