Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

SONDAJ INSCOP. AUR continuă să crească puternic în opțiunile de vot pentru alegerile parlamentare, cu 40,8% din voturi

  • septembrie 12, 2025
  • Diana Nechita

Un nou sondaj INSCOP Research (Barometrul Informat.ro, ediția a III-a, realizat între 1 și 9 septembrie 2025) arată că partidul AUR continuă să fie pe primul loc în preferințele electoratului pentru alegerile parlamentare, cu 40,8% din voturi. Pe locurile următoare: PSD cu 17,9%, PNL cu 15,2%, și USR cu 12,8%.

Alte partide cu scoruri mai mici: POT are 3,3%, UDMR 4%, S.O.S. România 2,8%, SENS 2,1%.

Susținerea cumulată pentru coaliția de guvernare (PSD-PNL-USR-UDMR) este de 49,9%. În paralel, partidele din opoziție (AUR-POT-S.O.S România) au aproximativ 46,9% dintre respondenți. Diferența e foarte strânsă: doar ~3 procente în favoarea celor de la putere.

Președintele Nicuşor Dan a comentat scorul de ~40% al AUR spunând că acest rezultat nu reflectă „mare iubire” față de conducerea partidului respectiv, ci mai degrabă dezamăgire profundă și lipsă de speranță față de modul în care cei aflați acum la putere conduc România. El susține că este responsabilitatea guvernului — și în parte a lui — să arate că această coaliție lucrează pentru români, că are rezultate vizibile, astfel încât să nu lase spațiu pentru nemulțumiri atât de puternice.