Sondaj: circa 60% din români ar vota un partid naționalist
Realizat în perioada 1-15 iunie 2021, sondajul are trei capitole, cel de-al doilea capitol fiind dedicat măsurării disponibilității românilor de a vota un partid naționalist, precum și a aderenței pe care o au o serie de elemente de agendă eurosceptică și naționalistă.
28% dintre români sunt de părere că România trebuie să respecte regulile Uniunii Europene, chiar și când îi sunt afectate interesele naționale (față de 31,9% în martie). 64,8% consideră că România trebuie să își apere interesele naționale chiar dacă riscă să își piardă poziția de stat membru al UE (față de 64,2% în martie). 7,2% nu știu sau nu răspund. Persoanele cu vârsta sub 30 de ani, locuitorii din București și din regiunea Nord Est consideră într-o proporție mai mare decât media că ieșirea din UE ar afecta interesele țării.
Afirmația „În viitor, România s-ar dezvolta mai bine economic dacă ar fi în interiorul Uniunii Europene” întrunește acordul a 62,9% dintre cei intervievați. Tinerii, cei cu educație superioară, locuitorii din regiunea Nord Est și București Ilfov sunt de acord într-o proporție mai mare cu afirmația.
59,5% dintre români ar vota un partid naționalist, care promovează valorile religioase și susține familia tradițională. 34,8% declară că nu ar vota un astfel de partid. Ar fi înclinați să voteze astfel locuitorii din regiunile Muntenia, Oltenia și persoanele care declară că venitul lunar nu le ajunge nici pentru strictul necesar.
Dintre cei 59,5% care declară că ar vota un partid naționalist, 35,5% și-ar menține opțiunea dacă un astfel de partid ar propune măsuri și politici care ar putea determina ieșirea României din Uniunea Europeană și 60% nu ar mai vota pentru un partid naționalist.
Din cei 59,5% care declară că ar vota un partid naționalist, 21,3% și-ar menține opțiunea dacă un astfel de partid ar propune o apropiere față de Rusia și 74,9% nu l-ar mai vota. Cei care și-ar menține opțiunea de vot sunt mai ales persoane cu vârsta până în 30 de ani și care au conturi pe Tik Tok.
Dintre cei 59.5% care declară că ar vota un partid naționalist, 25% și-ar menține opțiunea dacă s-ar propune restrângerea drepturilor minorităților și 70,5% nu ar mai face-o.
Respondenții au fost întrebați care cred că sunt primele trei interese naționale ale României dintr-o listă predefinită. Luând în considerare doar prima alegere făcută, pe primul loc în ierarhia intereselor naționale se situează dezvoltarea economiei (32,6%). Urmează întărirea rolului României în UE (24), dezvoltarea infrastructurii de transport (11,9%), protejarea grupurilor de populație vulnerabile (7,7%), întărirea capacității militare (6,8%), păstrarea valorilor naționale românești (6,6%), dezvoltarea relațiilor economice cu China sau Rusia (6%) și naționalizarea resurselor naturale (4,4%).
Sondajul de opinie „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false“ – Partea a II-a a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshall Fund of the United States și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project.
Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95 %, la un grad de încredere de 95%.