Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Șofer amendat cu 15.000 lei după ce a aruncat țigara pe geamul mașinii

  • noiembrie 19, 2021
  • Radu Cucuteanu

În Galați, un șofer de 37 de ani a fost amendat cu 15.000 de lei, după ce a fost surprins de jandarmi în timp ce arunca un chiștoc de țigară pe geamul autoturismului de lux la volanul căruia se afla, informează vineri Inspectoratul Județean de Jandarmi Galați.

Potrivit sursei citate, un echipaj de ordine publică ce executa serviciul de patrulare pe raza Secției 2 Poliție Galați a observat că din autoturismul aflat în fața autospecialei jandarmeriei se aruncă, pe geam, un chiștoc de țigară.

Oamenii legii i-au atras atenția conducătorului auto pentru gestul făcut și i-au solicitat să ridice mucul de țigară de jos, moment în care acesta a afișat o atitudine sfidătoare la adresa jandarmilor, amenințându-i cu un presupus avocat cu care conversa la telefon și și-a văzut de drum, așteptând în coloana de mașini, scrie Agerpres.

Bărbatul a primit o amendă de 15.000 de lei pentru că a refuzat să se conformeze solicitării jandarmilor.