Skilld, primul serviciu de recrutare rapidă prin inteligență artificială din România, este lansat de eJobs
Primul serviciu de recrutare rapidă prin inteligență artificială din țară va fi lansat de eJobs România și poartă denumirea de Skilld. Acest serviciu apare ca un răspuns la deficitul de forță de muncă din piață. În ultimele trei luni, cererea de candidați cu studii superioare a crescut cu 47% față de perioada similară din 2020 și cu 10% față de perioada din 2019. Totodată, Skilld este lansat ca un răspuns la contextul actual în care, pe fondul revenirii de anul acesta, piața e la un nivel similar cu cel prepandemic. Mulți dintre angajatori se confruntă din nou cu o criză de forță de muncă.
Cele mai multe joburi pentru candidații white collar au fost scoase la bătaie de angajatorii din Capitală, Bucureștiul fiind urmat de Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov. Fiecare dintre aceste orașe de provincie a scos la bătaie peste 11.000 de astfel de locuri de muncă noi doar în ultimele trei luni. Cei mai căutați specialiști în acest moment, deci și cei pentru care se depun cele mai mari eforturi în recrutare, sunt cei din departamentele de vânzări, client service, logistică, alimentație și distribuție, pentru aceștia fiind deschise, în total, în ultimele trei luni, peste 60.000 de poziții noi.
„E clar că lista de preferințe a candidaților a crescut în ultima perioadă, având în vedere oferta tot mai generoasă de locuri de muncă, dar și eforturile companiilor de a-i atrage. Ca un răspuns la această nevoie a pieței, pentru prima oară pe piața din România, Skilld aduce resursele umane și inteligența artificială la aceeași masă pentru a face cererea și oferta să se întâlnească mai repede și mai eficient. Cu ajutorul tehnologiei de ultimă oră, vom aduce în atenția candidaților susceptibili de o schimbare profesională joburi adaptate profilului lor, inclusiv celor care nu sunt în căutare activă de job. Sună futurist, dar este realitatea lui 2021 și ne bucurăm să fim primii care fac din inteligența artificială o normalitate și în sfera HR-ului. Partea bună e că atunci când încercăm să eficientizăm procesele de recrutare pornim deja de la o bază de date de peste 4,6 milioane de CV-uri, câte s-au adunat în universul eJobs în cei aproape 22 de ani de existență pe piața din România”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Cel mai mare beneficiu și, totodată, principalul obiectiv Skilld este scurtarea proceselor de recrutare, lucru benefic atât pentru candidați, care se plâng de durata prea mare a acestora, dar și pentru angajatori. Cei din urmă se confruntă cu creșterea stresului și a orelor petrecute cu astfel de task-uri în contextul accentuării deficitului de forță de muncă din piață și al competiției tot mai acerbe. Skilld reduce durata proceselor de recrutare la 10 zile lucrătoare și poate fi accesat pe www.ejobs.ro/skilld.