Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Sindicatul Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL amenință cu proteste și avertizează că are „capacitatea necesară” de a bloca sistemul

  • mai 30, 2023
  • Cincu Violeta

Sindicatul Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL, afiliat BNS, amenință cu proteste și avertizează că are „capacitatea necesară” de a bloca sistemul judiciar, din cauza proiectului de reformă a pensiilor speciale, care vizează și grefierii. Comunicatul vine după ce premierul Nicolae Ciucă a anunțat pe pagina sa de Facebook modificările pe care coaliția de guvernare dorește să le adopte cu privire la pensiile de serviciu.

„O reacție fermă din partea sistemului judiciar sigur va exista și chiar dacă nu suntem o categorie profesională numeroasă încât să reprezentăm capital electoral, avem capacitatea necesară să blocăm sistemul judiciar. Curând, grefierii se vor alătura formelor de proteste deja în derulare, precum și celor ce urmează a se iniția de celelalte categorii de salariați nemulțumiți de măsurile aparent populiste și antisociale asumate de actuala guvernare.”, potrivit unui comunicat de presă al sindicatului.