Sindicatele din Educație solicită o întâlnire cu Klaus Iohannis, căruia îi cer să îşi exercite rolul de „mediator”
Cele trei mari federaţii sindicale din învăţământ transmit i-au adresat luni preşedintelui Klaus Iohannis solicitarea de a se întâlni marţi, cu Birourile Executive ale sindicatelor. Acestea cer şefului statului să îşi exercite rolul de „mediator între stat şi societate pentru a obţine din partea Executivului soluţii reale şi imediate pentru sistemul de învăţământ”. În documentul semnat de liderii celor trei federaţii sindicale i se amintesc şefului statului care sunt revendicările zecilor de mii de cadre didactice şi nedidactice care au semnat pentru declanşarea grevei generale.
„Vă adresăm rugămintea de a vă întâlni cu Birourile Executive ale celor trei federaţii reprezentative din învăţământ, în data de 30 mai 2023, ora 15:30. Facem – din nou – apel la Domnia Voastră, în calitate de mediator între stat şi societate, pentru a obţine din partea Executivului soluţii reale şi imediate pentru sistemul de învăţământ. Excelenţă, pentru a avea o ROMÂNIE EDUCATĂ este nevoie de investiţii masive în educaţie şi de o resursă umană motivată”, se arată înt documentul făcut public luni de FSLI, Federaţia „Spiru Haret” şi Federaţia „Alma Mater”, cele trei mai federaţii sindicale care îi reprezintă pe angajaţii din educaţie, care afirmă că au cerut o astfel de întâlnire încă din 10 mai.