Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Sindicaliștii susțin că motivul principal al grevei CFR îl reprezintă faptul că nu a fost încheiat contractul colectiv de muncă

  • septembrie 15, 2023
  • Diana Nechita

Secretarul general al Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane, Viorel Istrate, a anunţat că motivul principal al grevei CFR de vineri dimineaţă îl reprezintă faptul că nu a fost încheiat contractul colectiv de muncă.

„Motivul principal al grevei de astăzi este faptul că nu s-a încheiat contractul colectiv de muncă, ocazie cu care toată lumea a sperat că vom aplica în mod uniform legea privind statutul personalului feroviar, ceea ce nu s-a întâmplat. Managementul Companiei Naţionale de Infrastructură a invocat lipsa bugetului de venituri şi cheltuieli de şase luni, nu este neapărat o obligaţie legală, însă temerile domniilor lor s-au orientat ma degrabă spre lipsa resurselor în lipsa bugetului de venituri şi cheltuieli. Neaplicarea uniformă a acestei legi a dus la egalizarea salariilor pentru aproximativ 80% din personalul de execuţie. Concret, toată lumea are salariul de 4500 de lei brut, respectiv 2650 de lei net”, a declarat Viorel Istrate, la un post de televiziune.