Sindicaliștii acuză Ministerul Culturii de abuz
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia denunţă public tentativa Ministerului Culturii de a transfera povara incompetenţei manageriale şi a subfinanţării cronice direct pe umerii angajaţilor din sistem.
„Este inacceptabil ca un minister al statului român, care ar trebui să fie un model de respectare a legii, să ofere ca soluţie la o problemă bugetară tocmai încălcarea legii. Asistăm la o ipocrizie crasă: statul este un arbitru exigent pentru mediul privat, dar un angajator abuziv pentru propriii salariaţi. Nu vom permite ca angajaţii din Cultură, deja umiliţi de salarii mici şi condiţii de muncă precare, să fie acum forţaţi să renunţe la singura lor sursă de venit. De asemenea, semnalăm că în rândul logicii cu dublă măsură stau şi numeroasele deplasări interne şi internaţionale ale ministrului Culturii versus concedii fără plată abuzive pentru angajaţi”, avertizează sindicaliştii.
Într-o circulară recentă, trimisă instituţiilor subordonate, Ministerul, sub pretextul dificultăţilor financiare, sugerează managerilor să ia în calcul „soluţia extremă” a concediului fără plată pentru acoperirea deficitului la cheltuielile salariale. Sub această formulare neutră se ascunde un abuz incalificabil.
Concediul fără plată este un drept al salariatului, nu o obligaţie! Legea (Codul Muncii) este foarte clară: suspendarea contractului în acest mod se poate face doar la cererea sau cu acordul salariatului. Recomandarea Ministerului este, de fapt, o invitaţie directă la şantaj: managerii sunt încurajaţi să-şi preseze angajaţii să semneze cereri de concediu fără plată pentru a nu se ajunge la situaţii mai grave.