Radio Hit

Playlist

BEN SAUNDERS - Dry Your Eyes

Mike Posner - Song About You

KATRINA + THE WAVES - Walking On Sunshine

Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Simpatizanții AUR care au intrat cu forța în Primăria Timișoara s-au ales cu dosar penal după asalt

  • ianuarie 15, 2022
  • Diana Nechita
asalt-primărie-Timișoara

Vineri, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş a anunțat deschiderea unui dosar penal din cauză că un grup de membri şi simpatizanţi ai AUR, alături de liderul partidului, George Simion, au pătruns în sediul Primăriei Timişoara. Aceștia au scandat lozinci şi au cerut audienţă la primarul Dominic Fritz.

Primarul Fritz a cerut tragerea la răspundere a celor care au pătruns în sediul instituţiei și implicarea partidelor de la putere în sancționarea lor.

,,Cu privire la incidentul care a avut loc în incinta Primăriei municipiului Timişoara, vă comunicăm ca poliţiştii timişoreni s-au sesizat din oficiu şi au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violarea sediului profesional, în care se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentra stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor”, transmite IPJ Timiş.