Simona Halep a ajuns la Iași, pentru meciul demonstrativ din cadrul turneului Concord Iași Open. Fostul lider mondial va juca alături de Andrei Pavel, Stan Wawrinka, Horia Brenciu și Cornel Ilie. ”Îmi lipsește tenisul, dar îmi este bine. Nu mai am stres și presiune”

După foarte mulți ani, Simona Halep este din nou la Iași. Fosta lideră mondială din circuitul WTA a aterizat la ora 08.00 pe Aeroportul Internațional Iași și a fost întâmpinată la scara avionului de către doi dintre oficialii turneului Concord Iași Open, Andrei Oriță – deținător al licenței și Andrei Pavel – directorul de concurs.
Simona Halep a ajuns la Iași, pentru meciul demonstrativ din cadrul turneului Concord Iași Open
Simona a venit de la București împreună cu Daniel Dobre, antrenorul cu care a câștigat turneul de la Wimbledon, acesta din urmă fiind directorul turneului WTA 250 UniCredit Iași Open, programat în perioada 13-20 iulie, la Baza Sportivă Ciric.
Simona Halep a fost primită cu flori în Salonul VIP al aeroportului de către directorul instituției, Romeo Vatră.
”Sunt bine. Un pic prea devreme, dar sunt bine și bucuroasă să mă aflu aici pentru prima dată oficial. Am mai fost acum mulți, mulți ani, dar o să am ocazia să vizitez orașul”, a declarat pentru început Simona Halep, care abia așteaptă să simtă din nou zgura, alături de Andrei Pavel și Stan Wawrinka: ”Andrei Pavel este un drăguț și chiar mă simt bine alături de el și sper să îi bucurăm pe cei care vin să ne privească și să avem o zi frumoasă, pentru că de aceea am și venit. Nu am mai jucat la Iași. Am mai fost acum poate 15-20 de ani la Iași, dar nu mai țin minte nimic”.
”Sunt două turnee frumoase la Iași. Pentru toate jucătoarele este un plus să poată juca în România”
Simo a vorbit și despre cele două turnee de la Iași, ATP Challenger 100 Concord Iași Open, aflat în plină derulare și WTA 250 UniCredit Iași Open, programat săptămâna viitoare.
”Sunt două turnee frumoase, vin jucători foarte, foarte buni, cum este și Stan Wawrinka. La fete va fi un turneu destul de solid. Este un lucru bun pentru tenisul românesc și vreau să-i felicit pe cei care fac treburi importante pentru tenisul românesc. Pentru toate jucătoarele este un plus să poată juca în România. Și eu, când aveam 15-16 ani, erau turnee de 10.000, m-au ajutat atunci și sper ca și fetele de la noi să aibă un ajutor cu aceste turnee. E un lucru important, cred că acești oameni ajută foarte mult tenisul românesc”, a completat Simona Halep.
”Îmi lipsește tenisul, dar încă nu mă plictisesc. Nu mai am nici stres, nici presiune”
Simona a explicat că viața ei s-a schimbat după retragerea din tenis. Are mult timp liber, călătorește, se plimbă, nu mai stă sub stres și presiune.
”E mai bine acum, mult mai bine. Pentru că am timp să mă odihnesc. Nu mai am stresul pe care îl aveam, nici presiunea pe care o aveam. Îmi lipsește tenisul, dar sunt într-o perioadă foarte bună și îmi doresc să mă odihnesc. E ok, nu pot să spun că mă plictisesc încă. Bineînțeles că simt lipsa performanței, dar nu mă plictisesc și îmi este bine. Mă odihnesc foarte mult, mă plimb, călătoresc destul de mult și ies în oraș, ceea ce nu prea făceam când eram în activitate. Momentan nu mă văd într-o activitate legată de sport, am timp doar pentru mine”, a punctat Halep, care speră ca și alte jucătoare din România, care vin din urmă, să inspire copiii să se apuce de tenis, așa cum a făcut-o ea de-a lungul carierei: ”Eu mă bucur că foarte multe fetițe vor să fie Simona Halep și sper ca în continuare rezultatele mele să le motiveze și să le dea încredere că se poate. E un lucru frumos aă aud asta și sper ca și alte fete să facă același lucru pentru copilașii care vin din urmă”.
(Narcis POHOAȚĂ)