Sfaturi pentru a proteja animalele de zgomotele petardelor și a artificiilor
Câinii nu trebuie scoşi niciodată afară fără lesă, în această perioadă a anului, şi este important să fie folosit hamul, nu zgarda, a transmis, vineri, adjutant-şef Alexandru Daniel Maria de la Jandarmeria Bucureşti, care a oferit o serie de sfaturi despre cum pot fi protejate animalele de companie de zgomotele provocate de materialele pirotehnice – petarde şi artificii.
„În momentul în care suntem în casă, la domiciliu, avem o varietate foarte mare de factori care pot perturba. Primul factor este sunetul, asociat cu o lumină foarte puternică sau un sunet reverberat. (…) Căţelul nostru, neînţelegând ce se întâmplă, o să aştepte de la noi un răspuns. Ne apropiem de el, recreăm zona de siguranţă, creăm din camera respectivă o zonă de confort. Ne liniştim, încercăm să respirăm corect. Atenţie foarte mare! Nu folosim cuvântul ‘Bravo’. Nu încurajăm comportamentul acesta, pentru că este o inhibiţie, o frustrare pe care el o simte. Putem să pornim televizorul pe Discovery, un canal cu animale, cu sunete altfel. (…) Pornim televizorul gradual, aducem în prim plan o formă de relaxare care ne va fi benefică şi nouă, dar şi în relaţia cu câinele”, a precizat reprezentantul Jandarmeriei.