Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica
Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit de români în fiecare an pe 30 noiembrie. Începând cu anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca sărbătoarea să fie însemnată cu crucea roșie în calendarul bisericesc. Află cine este Sfântul Andrei și de ce este este considerat ocrotitorul nostru, al românilor.
Cine este Sfântul Andrei – denumit și ocrotitorul românilor
Sfântul Apostol Andrei a început prin a predica Evanghelia în Asia Mică. De acolo a venit în ținuturile dintre Dunăre și Marea Neagră și i-a creștinat pe strămoșii noștri geto-daci. El este protectorul neamului românesc și lui trebuie să ne închinăm în această zi, rostind această rugăciune: „Pe propovăduitorul credinței la geto-daci și slujitor al Cuvântului, pe Andrei cel dintâi chemat să-l lăudăm, că pe strămoșii noștri i-a adus la cunoștința lui Hristos, crucea în mâini ținând și izbăvind din înșelăciunea vrăjmașului sufletele lor, pe care le-a adus la Dumnezeu ca dar bine primit. Pe acesta, toți românii să-l lăudăm și să-l cinstim, ca să se roage neîncetat lui Hristos Dumnezeu, ca să ne ferească de toată răutatea și să mântuiască sufletele noastre”.
Crucea Sfântului Andrei
Crucea Sfântului Andrei este în formă de X și reprezintă un simbol al umilinței, al pătimirii și al martiriului în credința creștină. Potrivit tradiției, Sfântul Apostol Andrei, după primirea Sfântului Duh, a propovăduit în Bitinia și în toate zonele de pe coasta Mării Neagre, dar a ajuns și în Cherson și Rusia. De-a lungul vieții sale, el a dus cuvântul lui Dumnezeu în Sciția cea Mare, Sciția Mică (Dobrogea), în Sinopi, în Miotia, s-a întors în Tracia și și-a găsit sfârșitul în Patras.
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica.
Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei.
Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 poartă nume precum András, Andras sau Andraş. De asemenea, alţi peste 10.000 de români au nume precum Andréas, Andreas sau Andreaş.
La femei, Andreea este cel mai frecvent nume, purtat de 347.210 de persoane, urmat de Andra (32.062) şi de Andréa/Andrea (24.793).