Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

audio Serile Filmului Românesc (SFR) La feminin în ediția 2025

  • iulie 30, 2025
  • Harlet Ana

Festivalul Serile Filmului Românesc revine, în perioada 6–10 august 2025, cu o ediție dedicată femeilor care dau voce, culoare și curaj filmului românesc. Sub tema SFR 16 – La feminin, festivalul aduce în prim-plan actrițe, regizoare, scenariste, producătoare și artiste care adaugă un suflu autentic și sensibil creațiilor cinematografice românești.

La Iași, timp de cinci zile, publicul va putea participa la proiecții speciale, dialoguri aplicate, seri de muzică și întâlniri memorabile cu personalități feminine ale scenei culturale. Alături de noi este organizatorul SFR, Andrei Giurgia:

Noi promovăm de fiecare dată, atunci când avem ocazia, femeia în artă, în cultură și, mai ales, în cinematografie. Am constatat că prezențele feminine, nu doar pe marele ecran, ci și în spatele producției, nu au fost promovate așa cum merită. Și totuși, ele sunt multe și fac o treabă excelentă.

Anul acesta, ne-am propus să vedem cum sunt prezentate și reprezentate femeile în filmul românesc și, mai ales, cum vedem noi feminitatea în artă și cultură. Am încercat să echilibrăm balanța, pentru că în trecut am avut mai mulți actori invitați decât actrițe. Acum suntem aproape de echilibru și vrem să le punem în valoare.

Fie că apar pe marele ecran, fie că lucrează în spatele camerelor, la producție, costume, make-up sau casting, femeile aduc un plus de cursivitate și sensibilitate. Mulți regizori spun că preferă să lucreze cu femei pentru că reușesc să gestioneze mai bine provocările de pe platoul de filmare.

Olimpia Melinte este imaginea acestei ediții. Ce a stat în spatele acestei alegeri?

Olimpia Melinte va fi imaginea acestei ediții. Ea este, cumva, muza feminității din acest an. Ne gândeam de ceva timp cu cine să mergem mai departe, ce chip să folosim pentru a promova festivalul. Olimpia ne este aproape de mult timp, ne cunoaște încă de la primele ediții și a acceptat imediat această propunere, fără nicio pretenție.

Monica Bîrlădeanu va fi prezentă pentru proiecția specială a filmului Moartea domnului Lăzărescu, care împlinește anul acesta 20 de ani de la lansare. Proiecția va avea loc în grădinile Palas, pe 8 august, de la ora 21:30.

Daniela Nane, o altă actriță originară din Iași, va reveni la festival atât în cadrul unui workshop, cât și în cadrul galei de închidere, când se va proiecta în avanpremieră filmul Comatogen, regizat de Igor Cobileanski, unde ea are un rol important.

De asemenea, Ada Lupu, actriță din Iași, va participa la Academia SFR, un proiect în care actrițe cu experiență lucrează cu tinere la început de drum. Noutatea de anul acesta este implicarea regizorului Bogdan Mureșanu, cel care va coordona cele patru scurtmetraje rezultate din aceste ateliere. La finalul festivalului vor fi prezentate cele patru filme realizate în cadrul Academiei.

Avem regizoare invitate, actrițe și femei care încep să-și spună poveștile prin film. Este o nouă direcție, aș putea spune chiar un gen, de terapie prin film, iar asta aduce o notă inedită și necesară în peisajul cinematografic românesc.