Semnal de alarmă al medicilor! Cresc cazurile de infecții cu transmitere sexuală la tineri!
Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor avertizează că au început să crească îngrijorător cazurile de infecții cu transmitere sexuală, în special în rândul tinerilor. Potrivit experților europeni, cele mai multe infecții sunt la persoane heterosexuale care au parteneri noi ori multipli. Sifilisul, gonoreea și chlamydia sunt bolile care au înregistrat o creștere îngrijorătoare în Europa – se arată în ultimul raport al Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor. Situația este similară și în România – doar că la noi sifilisul este afecțiunea care s-a răspândit cel mai mult. Arad, Brăila și Neamț sunt județele unde această boală are cea mai ridicată incidență. Specialistul în boli infecțioase Carmen Dorobăț.
Carmen Dorobăț: Trebuie să vă spun că noi, medicii infecționiști, am constatat exact același lucru în ceea ce privește pacienții cu HIV, în sensul că calea de transmitere heterosexuală la pacienți cu parteneri multipli, care sunt sau poate nu sunt consumatori de droguri, este pe un trend ascendent în momentul de față. Ca urmare, pe lângă infecția cu HIV. de care noi, medicii infecționiști, ne ocupăm cu preponderență, apar celelalte boli cu posibilitate de transmitere sexuală și mă refer aici la sifilis, la infecția cu virus hepatitis B, în mai mică măsură, dar posibil infecția și cu virus hepatitis C și alte infecții bacteriene care se pot transmite pe această cale.
Trebuie să spunem că există o lipsă în ceea ce privește comunicarea din acest punct de vedere cu generațiile tinere și mă refer aici în special în zona gimnaziu, care să pregătească zona anilor de liceu, pentru că pe urmă, sigur, mai departe, lucrurile pot fi reglate de către chiar persoanele în cauză. Ca urmare, trebuie atenție, pe de o parte, sigur, din partea familiei, dar în egală măsură trebuie să se facă simțită grija societății, a factorilor de coordonare de ordin administrativ local. Dacă în zone, de exemplu, cu tineri care sunt cu nevoi speciale, care sunt instituționalizați și unde există o preocupare din acest punct de vedere, există psihologi, există asistenți sociali, există medici care să îi sfătuiască în primul rând și apoi să-i urmărească din acest punct de vedere, pentru tinerii care se dezvoltă în familii care poate nu au destul timp să se ocupe din acest punct de vedere, pentru că trăim într-un iureș al vieții socio-economice, socio-politice, geopolitice, în momente deosebit de zgomotoase din toate aceste puncte de vedere, care poate nu mai lasă timp părinților să acorde destul timp copiilor.
Deci, atenție la cei care au copii de astfel de vârste fragile, atenție la comunitățile care formează acești copii, în special în școli, în cabinete de psihologie și în tot ceea ce înseamnă socializare la astfel de vârste.
Potrivit statisticilor, numărul bărbaților depistați cu sifilis a fost dublu decât al femeilor – iar majoritatea celor infectați erau persoane heterosexuale. Cele mai multe cazuri de gonoree au fost depistate în Iași, Cluj și Bacău. A putea identifica și cauzele? Specialistul în boli infecțioase Carmen Dorobăț.
Carmen Dorobăț: Locul unde s-au pus în evidență astfel de creșteri este greu de încadrat dacă este vorba de o creștere reală a acestui număr de cazuri sau este vorba de pacienți care s-au prezentat la timp la medic, pacienți care observă că ceva este în neregulă cu corpul lor și s-au dus spre diagnostic și tratament. Eu aș spune că lucrurile trebuie privite la nivel național și de ce nu chiar la Europa de Sud-Est, unde ne aflăm într-o situație deosebită, unde și mobilitatea tinerilor a crescut foarte mult, fie pentru locuri de muncă, fie este vorba de plecări de alt ordin. Nu ne gândim numai la excursii.
Aradul, care este o zonă în proximitatea frontierei de vest, Brăila, care este o zonă în proximitatea frontierei cu Republica Moldova și nu departe de zona de conflict cu Ucraina Poate să leagă niște lucruri din acest punct de vedere și cu atât mai mult, aș spune că rolul mass-mediei care să participe la conștientizare din acest punct de vedere, dar și rolul unui cadru legislativ corespunzător ar fi de real ajutor pentru a preveni astfel de boli la vârste tinere, care nu sunt boli chiar din cele mai simple, care, netratate la timp, pot duce evident la complicații și ulterior spre a fi diagnosticate și tratate.
Educația sexuală este, de asemenea, importantă dar în România, – la fel ca în Bulgaria, Croația, Ungaria, Polonia, Slovacia și Italia – aceasta nu este obligatorie în școli și de ea se ocupă mai ales organizațiile neguvernamentale. Pe vremuri acestor boli li se spunea „boli rușinoase ” dar sperăm că acele timpuri sunt istorie. Ce sfaturi are specialistul în boli infecțioase, Carmen Dorobăț?
Carmen Dorobăț: Tocmai ar trebui să uităm de acest cuvânt de rușinos. Boala cu transmitere sexuală este o boală ca oricare alta din punct de vedere medical, dar este o boală care ar putea fi prevenită, ceea ce este foarte important. Sunt atâtea mijloace, există sex protejat. Numai că cei tineri trebuie să țină seama, trebuie să înțeleagă de ce este important sexul protejat.
Ar trebui și noi, poate lumea medicală, să vorbim mai deschis, să vorbim mai des poate, indiferent de specialitatea în care ne desfășurăm activitatea, astfel încât ușor-ușor, pacienții să înțeleagă că există această posibilitate să te îmbolnăvești dacă ai un contact sexual neprotejat cu o persoană mai puțin cunoscută sau dacă ai acest obicei se a face sex cu persoane pe care nu le cunoști suficient de bine și multiple persoane. Atunci poate că lucrurile s-ar încadra pe un făgaș controlabil. Pentru că ideea este în afară de a preveni, să conștientizez, pentru că în momentul în care conștientizezi, te duci la doctor fără nicio problemă și tratamentul vine la timp.