Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Șeicul din Abu Dhabi! Judoka ieșean Vlăduț Simionescu a cucerit medalia de argint la Grand Slam-ul de la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, după o deplasare cu peripeții. Vlăduț a urcat pe locul 13 în clasamentul mondial al categoriei +100 kg

  • noiembrie 29, 2021
  • Narcis Pohoata

Vlăduț Simionescu, singurul sportiv ieșean participant în acest an la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde s-a clasat pe un onorant loc 9, a încheiat anul cu un nou rezultat de excepție.

Judoka ieșean în vârstă de 31 de ani a obținut, duminică, medalia de argint la Grand Slam-ul de la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, la două luni distanță după o altă medalie de argint cucerită la Grand Prix-ul de la Zagreb.

Învins în finală de mongolul Tsetsentsengel Odkhuu

Judoka pregătit de prof. Costel Năftică la CS Politehnica Iași a fost învins în finala categoriei +100 kg de sportivul mongol Tsetsentsengel Odkhuu, 22 de ani, numărul 36 mondial, locul 3 în acest an la Baku Grand Slam.

Vlăduț Simionescu, numărul 20 mondial al categoriei, a avut liber în primul tur al grupei C, după care l-a învins în optimi pe Daud Manaie (Arabia Saudită), iar în sferturi a trecut de canadianul Marc Deschenes, calificându-se în semifinale.

În această fază, sportivul ieșean a trecut de rusul Valeriy Endovitskiy (21 de ani, campion european de tineret), obținând a doua calificare consecutivă în finala unui turneu major. Din păcate, ieșeanul a cedat în lupta pentru aur în fața mongolului Tsetsentsengel Odkhuu. Un rezultat însă de excepție pentru sportivul de la CS Politehnica Iași, ținând cont de peripețiile acestuia dinaintea concursului.

”A fost un concurs greu, dificil mai ales pentru că am pierdut două legături aeriene și am călătorit undeva la 30 de ore. Am ajuns în cu totul altă destinație, a trebuit să merg cu taxiul vreo 200 km, geanta a fost pierdută și am recuperate-o abia în seara dinaintea competiției. Dar, una peste alta, satisfacția este mare și mă bucur că am ajuns din nou pe podium. A fost un concurs greu, solicitant. Îmi pare rău că am pierdut medalia de aur, dar totodată sunt și mulțumit și fericit că am luat medalia de argint, după cum a decurs toată deplasarea și pregătirea pemtru acest concurs”, a declarat Vlăduț Simionescu.

După argintul cucerit la Abu Dhabi, Vlăduț Simionescu a făcut un salt spectaculos în clasamentul mondial al categoriei +100 kg, urcând de pe locul 20 pe 13!

Vlăduț a adus singura medalie pentru România în Emirate

România a avut cinci sportivi la Abu Dhabi, însă doar Vlăduț Simionescu a reușit să urce pe podium.

La categoria 66 kg, Borș Lucian Dumitrescu a pierdut în optimi cu Dilshodbek Yuldoshev (Uzbekistan), în timp ce Petr Zhukov a obținut două victorii, cu Alijon Safaraliev (Tadjiukistan) – în primul tur și Aram Grigoryan (Rusia) – în optimi, pierzând în sferturi în fața francezului Walide Khyar. Intrat în recalificări, Zhukov a cedat în fața moldoveanului Radu Izvoreanu.

La categoria 81, Marcel Cercea a fost învins în primul tur de Sergii Krivchach (Ucraina), iar Eduard Șerban a cedat tot în primul tur, la categoria 100 kg, în fața belgianului Toma Nikiforov.

La Grand Slam-ul de la Abu Dhabi au participat 223 de sportivi din 41 de țări.
(Narcis POHOAȚĂ)