Ședință la SNSPA după apariția cazului profesorului Alfred Bulai

La SNSPA, Comisia de Etică ar putea verifica și cazul lui Marius Pieleanu, coleg cu Bulai. Mai multe tinere l-au acuzat și pe acesta, în spațiul public, de comportament asemănător.
„Eram de fapt atât de ușurată că am scăpat din camera aia infectă așa „ușor”, adică fără sex. Și nu spui nimănui pentru că tu de fapt vrei să uiți, nu vrei să afle și mama și tata și bunica și colegii și toată facultatea, îh…, ce fraieră ești tu. Exact așa funcționează abuzul, la orice vârstă și în orice instituție”, este mărturia dureroasă a Catalinei Tăbăcaru, fosta elevă a profesorului Alfred Bulai. Deși au trecut 20 de ani de atunci, poveștile, spune ea, sunt aceleași.
Victimă: „Primeam telefoane de la el pentru a ne întâlni la cafenele să îmi dea feedback despre evoluția mea educațională, în care nu vorbeam despre parcursul educațional ci despre sexualitate, cum trebuie să fie femeia.”
Între timp, la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, unde a predat sociologie Alfred Bulai, Comisia de Etică urmează să ancheteze cazul lui.
Zeci de profesori de la Facultatea de Științe Politice au cerut demisia profesorului Alfred Bulai. Rectorul universității, Remus Pricopie, nu a dat nicio declarație despre acest scandal. Am primit lămuriri de la decanul facultății de științe politice, Cristian Pîrvulescu.