Se scumpește gigacaloria
Prețurile de producție avizate de Autoritatea Națională de Reglementare în Energie cresc cu până la 96%, adică aproape dublu. Acesta nu este, însă, preţul final plătit de populaţie, ci reprezintă doar preţul la care centrala livrează agentul termic, la care se adaugă tarifele de transport şi distribuţie.
Din costul total, fiecare primărie va decide cât va suporta bugetul local și cât va fi transferat populației.
Cele mai mari creşteri vor fi la Oradea, Arad şi Bârlad. Astfel, agentul termic livrat de SC Rulmenţi SA Bârlad se scumpeşte cu 96%, de la 158 de lei la 310 lei. Termoficare Oradea va livra gigacaloria cu o majorare de 95%, de la 160 lei la 313 lei, iar CET Arad cu 95% în plus, de la 163 la 318 lei.
Alte creşteri mari de preţuri vor fi la Moderncalor Botoşani – 94%; Thermoenergy Group Bacău, Electroenergy Sud Giurgiu şi Bepco Braşov, 87% în cazul fiecărei centrale; Vest Energo CET Militari, CET Griviţa, Enet Focşani – 86% fiecare.
În schimb, cele mai mici scumpiri sunt la CET Craiova (21%) şi CET Govora (22%).
Pentru București, ANRE a aprobat o majorare cu 86,58% a preţului gigacaloriei produse de Electrocentrale Bucureşti (Elcen), de la 176,55 lei la 329,41 lei. În momentul de față, două treimi din actualul tarif al gigacaloriei este suportat de Primărie și numai o treime de către bucureșteni. Rămâne de văzut dacă Primăria București va păstra în continuare această subvenționare. În prezent, subvenția pe care o plătește se ridică la aproape un miliard de lei.
„Aceste creşteri se datorează unei creşteri medii a preţului gazelor, de circa +120% pentru gaze naturale livrate din reţeaua de distribuţie, de +140% a preţului gazelor naturale livrate din reţeaua de transport şi cu circa +23% a preţului cărbunelui, faţă de valorile luate în calcul pentru bonusul şi preţurile energiei termice valabile până la 31 octombrie 2021”, explică ANRE într-un comunicat preluat de Agerpres.
De asemenea, preţul certificatelor de dioxid de carbon care trebuie cumpărate de producători a crescut cu 45% faţă de preţul luat în calcul la ultima ajustare de bonus şi preţ al energiei termice.