Se redeschide circulația pe Valea Oltului, cu două zile mai devreme decât era stabilit
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat miercuri, în cadrul vizitei pe care a făcută pe șantierul Autostrăzii Buzău – Focșani (secțiune a A7) că miercuri de la ora 20 se va redeschide circulația pe Valea Oltului și pe timpul zilei.
„Am primit de dimineață înștiințare din partea companiei turce că termenul de 9 august, când trebuia redeschisă circulația, se devansează. Lucrările s-au terminat și din această seară de la ora 20 va fi dată în circulație zona cu restricții, cu 2 zile mai repede decât termenul inițial. (…) Vreau să le mulțumesc românilor care au trecut peste această lună, care nu a fost simplă, dar au înțeles ca scopul este unul bun, de a construi autostrăzi. Iată că ne-am ținut de cuvânt și nu în 9 august, ci chiar mai repede redeschidem circulația pe Valea Oltului. Sunt mulțumit de cum au lucrat, au făcut treabă bună,” a spus Grindeanu.