Scafandrii au căutat trei zile un șofer român de camion care se salvase singur din vehiculul care se scufunda
Miercuri seară, un camion a căzut de pe chei în apele portului Anvers. Se bănuia că două persoane ar fi putut fi ucise în urma acestui incident. Între timp, căutările pentru posibile victime s-au încheiat. Polițiștii erau siguri că în accidentul cu camionul a fost implicată o singură persoană, un șofer de camion din România.
În momentul în care scafandrii au găsit epava camionului la o adâncime de 18 metri, cabina șoferului era deschisă și goală. Se credea că șoferul a putut să se salveze din vehiculul care se scufunda. Căutările scafandrilor păreau să confirme această ipoteză, trei zile aceștia nereușind să dea de vreun cadavru sub apă.
Sâmbătă de dimineață s-a aflat că în cursul zilei de vineri, bărbatul a fost văzut și a luat legătura cu familia și angajatorul lui. Românul nu se prezentase însă în fața autorităților până în weekend.