Șase adolescenți din Iași sunt în arest la domiciliu din cauză că au furat două telefoane și suma de 3 lei
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Iași efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de tâlhărie calificată.
Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în noaptea de 03, respectiv 10 octombrie a.c., 6 tineri ar fi sustras, prin acte de violență de la doi bărbați două telefoane, respectiv 3 lei. La data de 02 noiembrie a.c., polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară, ulterior fiind puse în aplicare 6 mandate de aducere.
La data de 10 noiembrie a.c., toți cei 6 tineri au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și instanței, aceasta dispunând plasarea lor în arest la domiciliu pentru 30 de zile.