Sâmbătă începe Festivalul Internațional ,,George Enescu” la București
Sâmbătă începe dea de-a 25-a ediție a Festivalului Internaţional „George Enescu” la Sala Palatului din Bucureşti. Alături de marile orchestre străine care vin în Capitală vor fi și foarte mulţi artişti români, spectacolele dedicate marelui muzician fiind programate în mai multe oraşe din ţară.
Orchestra Filarmonicii ,,George Enescu”, sub îndrumarea dirijorului Paavo Jarvi şi cu Sarah Nemţanu – prim violonist al orchestrei va interpreta, în cadrul Galei de Deschidere, Rapsodia nr. 2 de George Enescu. Programul galei de deschidere continuă cu Concertul în Re minor pentru vioară şi orchestră op. 47, de Jean Sibelius – solistă Hilary Hahn, violonista deţinătoare a nu mai puţin de trei premii Grammy. Simfonia nr. 2 în Mi Minor op. 27, de Serghei Rahmaninov, va încheia prima seară a festivalului.
Festivalul aduce la București mai multe premiere, printre care: Sonata nr. 3 în la minor pentru pian şi vioară op. 25 „în caracter popular românesc” într-un aranjament pentru orchestră de Frederic Chaslin sau interpretări diferite ale unor lucrări precum: Capriciul Român pentru vioară şi orchestră în interpretarea lui Dmitry Sitkovetsky, cu Orchestra Filarmonică Regală din Londra, dirijată de Vasily Petrenko.