Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Sala Polivalentă din Iași a primit avizul consiliului interministerial de pe lângă Ministerul Dezvoltării

  • decembrie 20, 2023
  • Diana Nechita

Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe, care funcționează pe lângă Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și care include reprezentanți din mai multe ministere, a avizat proiectul Sălii Polivalente „Regina Maria” de la Iași. După acest pas Ministerul Dezvoltării va iniția un proiect de Hotărâre care va fi adoptat de Guvern în perioada următoare.

„Contăm așadar pe sprijinul Guvernului României pentru acest proiect, care va fi preluat și finanțat de Compania Națională de Investiții SA. Iată că acest proiect beneficiază de sprijinul real al guvernanților, al președintelui Senatului României și al PNL, domnul Nicolae Ciucă, și al ministrului Dezvoltării, domnul Adrian – Ioan Veștea, cărora le mulțumesc și pe această cale! Este o investiție mare, mai ales în condițiile în care nevoile țării sunt numeroase, dar cred că Statul Român o poate susține și trebuie să o susțină! Am încredere că Guvernul își va onora promisiunea făcută ieșenilor și locuitorilor întregii Regiuni de Nord-Est!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Până în prezent Primăria Municipiului Iași a finalizat și a trimis Companiei Naționale de Investiții SA studiul de fezabilitate al proiectului, proiectul tehnic de execuție (faza DTAC, DTOE, PTh și DDE), Planul Urbanistic Zonal pentru Moara de Vânt – Podgoria Copou, certificatul de urbanism, avizul de mediu, cel de la Autoritatea Aeronautică, autorizația de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași, autorizația de construire și toate celelalte documente prevăzute de lege.