S-a deschis Mall Moldova, cel mai mare mall din zona Moldovei și singurul mall super-regional din afara Bucureștiului
Mall Moldova, cel mai mare centru comercial din Zona Moldovei, și-a deschis oficial porțile joi dimineață, la Iași.
Dezvoltat de Prime kapital, în parteneriat cu MAS PLC, Mall Moldova face parte dintr-un plan investițional amplu derulat de cei doi investitori în Iași, în valoare de aproximativ jumătate de miliard de euro!
La inaugurare au participat primarul Mihai Chirica, președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, viceprimarul Daniel Juravle, ”vicele” CJ Marius Dangă, alte oficialități, dar și numeroși alți invitați.
După tăierea panglicii, primarul Mihai Chirica, președintele CJ Iași, Costel Alexe și managerii Mall Moldova au ținut o scurtă conferință de presă, după care s-a făcut un tur oficial al centrului comercial.
”Vreau să vă felicit în primul rând pentru efortul pe care l-ați făcut din punct de vedere financiar. Nu este un efort de trecut cu vederea, având în vedere că cele 500 de milioane de euro investite în cele două locații – cea de aici și cea din zona Tudor Vladimirescu, Silk District, reprezintă o investiție notabilă. Pentru noi, este o gură de oxigen”, a declarat primarul Mihai Chirica.
La rândul său, Costel Alexe a declarat: ”Cred că pentru întreaga comunitate ieșeană e o bucurie să avem această frumoasă și grandioasă investiție aici, acasă, în capitala Moldovei. Eu aș vrea să vă mulțumesc dumneavoastră, celor care ați făcut posibil acest lucru pentru fiecare euro investit în comunitatea noastră, pentru fiecare metru pătrat construit și pentru fiecare loc de muncă creat”.
Printre brandurile prezente se află Peek & Cloppenburg, Reserved, Sephora, e-Pantofi, Cărturești, Mobexpert, Carrefour, Decathlon, Fressnapf, Rovere, New Yorker, Mango, Douglas, Rituals, Lego, Under Armour, Skechers, Foot Locker, Tezyo, Smyk sau Half Price.
Clienții Mall Moldova au la dispoziție o zonă de food court care adună peste 30 de concepte și 2.500 de locuri de luat masa. Printre magazine se numără Wendy’s, Popeyes, Dodo Pizza, Hesburger, Sushi Terra, Puii Mei, Toto 9 gastrobar, Zay Coffe, KFC, Burger king, McDonald’s, Vivo, Manufaktura, Gelateria La Romana sau Starbucks.
Potrivit investitorilor, o porțiune extinsă din centrul comercial este dedicată recreerii, incluzând un cinematograf Cinema City dotat cu tehnologie 4DX – „locul perfect pentru o experiență cinematografică imersivă”. Vizitatorii au la o dispoziție și o piscină semi-olimpică în cadrul centrul centrului de fitness World Class.
Spațiul de joacă este amenajat pe o suprafață de 2.800 mp (Hype By Kiddo), iar printre atracții se numără: Galaxy Slides (toboganele futuriste unice în Europa), Ninja Warrior (traseu amplasat la impresionanta înălțime de 9 metri), pereți de escaladă (Chimney, Graffiti), Laser Tag, jocuri de arcadă, arenă VR multiplayer (Arkadia), QBIX, precum și o macara de 8 metri înălțime pentru sărituri.
(Narcis POHOAȚĂ)