Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Rușii ies în stradă împotriva lui Putin și a războiului început de acesta

  • februarie 24, 2022
  • Radu Cucuteanu

Rușii au ieșit în stradă în Sankt-Petersburg și Moscova, scandând ”Fără război”, arată o postare pe Twitter a canalului de media belarus Nexta.

Aceasta deși autoritățile ruse au avertizat, joi, că vor reprima orice manifestație „neautorizată” organizată în țară împotriva războiului din Ucraina, unde Moscova a lansat o operațiune militară de amploare, în cursul dimineții, scrie„ Le Figaro” citând AFP.

Totodată, agenția AFP a publicat mai multe fotografii cu manifestanți în capitala Rusiei. Vladimir Putin e numit ”criminal” și comparat cu Hitler pe pancartele protestatarilor.

Poliția a reținut mai multe persoane, conform imaginilor.

Ministerul de Interne a precizat că manifestațiile sunt „ilegale” și că poliția „va lua toate măsurile necesare pentru a asigura ordinea publică”.