Radio Hit

Playlist

BEN SAUNDERS - Dry Your Eyes

Mike Posner - Song About You

KATRINA + THE WAVES - Walking On Sunshine

Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Rugby-ul masculin ieșean, din nou pe podium după 21 de ani! Politehnica Iași, medaliată cu bronz în Campionatul Național de rugby în VII

  • septembrie 14, 2021
  • Narcis Pohoata

La 21 de ani distanță după ce Poli Nena Iași obținea bronzul la rugby XV, cu cu regretatul Constantin Veriveș pe banca tehnică și cu Petrică Vieru președinte, rugby-ul masculin ieșean a reușit în acest an o nouă performanță, de această dată în Campionatul Național de rugby în VII.

Politehnica Iași, echipă pregătită de Mihai Stuparu, a încheiat campionatul în acest an pe locul 3 și a intrat în posesia medaliilor de bronz. Într-un sezon structurat pe trei turnee desfășurate la Arad, Iași și Petroșani, echipa ieșeană s-a clasat în final pe locul 3. Titlul de campioană a revenit formației Știința Petroșani, cu 46 de puncte, RC Bârlad s-a clasat pe locul 2, cu 44 de puncte, iar Politehnica Iași a obținut bronzul, cu 36 de puncte.

La ultimul turneu, de la Petroșani, echipa pregătită de Mihai Stuparu și-a asigurat locul 3 prin victoria categorică obținută în chiar primul meci în fața echipei CSU Arad, scor 35-0.

”Nu am avut obiectiv clasarea pe podium, dar speram să cucerim o medalie deoarece ne-am pregătit foarte bine și toată vara ne-am permis doar două săptămâni de pauză. După primul turneu, cel de la Arad, mi-am dat seama că locul 3 este realizabil sută la sută pentru noi, asta după evoluția echipei noastre și după ce am văzut toate celelalte echipe la lucru. Și mă bucur că am reușit să ne clasăm pe podium în final. Îi mulțumesc directorului Vasile Manole, de la Clubul Politehnica, pentru că a avut încredere în această echipă și ne-a susținut cu tot ce i-a stat în putere unui club universitar, cu resurse financiare modeste. Pentru mine, personal, este prima medalie, iar pentru rugby-ul ieșean sper ca acest loc 3 să fie un nou început atât pentru formația de rugby în VII, dar mai ales pentru reînființarea echipei de rugby în XV”, a declarat antrenorul Mihai Stuparu.

Lotul cu care Politehnica Iași a reușit să se claseze pe locul 3 în campionatul național de rugby în VII masculin: Sergiu Michiduță (căpitan), Andrei Micu, Florin Curcan, Bogdan Matei, Cristian Ilie, Alin Nicuță, Peter Chiriac, Narcis Holbocianu, Emilian Buburuzan, Cătălin Deliu, Ionuț Sandu, Petronel Arăriței, Cosmin Drăgan, Marius Ojog, Irinel Gafița și Adrian Rusu. Antrenor: Mihai Stuparu.

Rezultatele înregistrate de echipa ieșeană la cele trei turnee: 

Turneul 1 (Arad): 24-0 cu CSU Alba Iulia, 15-7 cu RC Gura Humorului (în grupă) / 7-41 cu Știința Petroșani, 12-31 cu RC Bârlad. LOCUL 3.

Turneul 2 (Iași): 38-0 cu CSU Arad, 54-0 cu CSM Sibiu (în grupă) / 15-14 cu RC Bârlad, 7-31 cu Știința Petroșani. LOCUL 3.

Turneul 3 (Petroșani): 35-0 cu CSU Arad, 5-0 cu CSU Cluj (în grupă), 5-38 cu RC Bârlad, 12-40 cu Știința Petroșani. LOCUL 3.

PODIUM FINAL: 1. Știința Petroșani 46 puncte, 2. RC Bârlad 44p, 3. Politehnica Iași 36p.

(Narcis POHOAȚĂ)