Rugbiștii ieșeni se pregătesc de revenirea în elită, după o pauză de 4 ani. Managerul Corneliu Ghenea, după anunțul că Politehnica Iași va juca în Liga Națională: ”Echipa încă nu este rpdată, dar acesta era obiectivul nostru, să promovăm în elită. Trebuie să valorificăm această oportunitate de a juca în prima ligă”. Reacția antrenorului Mihai Stuparu
La patru ani distanță de la retragerea echipei din Superligă, din motive financiare, Politehnica Iași revine în elita rugby-ului românesc, din sezonul viitor. Asta după ce Biroul Federal al Federației Române de Rugby a decis să pună în aplicare o propunere vehiculată încă de anul trecut, aceea de comasare a primelor două eșaloane.
Astfel, Superliga și Divizia Națională de Seniori au fost comasate, iar noul campionat de elită se va numi Liga Națională de Rugby. Noul campionat va fi structurat în două grupe. Prima este formată din opt formații, alături de cele din Superligă, CSM Știința Baia Mare și SCM-USAMVB Timișoara, fiind repartizate șase echipe din DNS, CSU Cluj, CS Știința Petroșani, RC Gura Humorului, CSM Suceava, CSU Arad și CSU Alba Iulia. În grupa a 2-a, cu șapte formații, au fost repartizate Steaua București și Dinamo București din Superligă, precum și celelalte cinci echipe din DNS, Politehnica Iași, CS Năvodari, RC Bârlad, CSM Galați și RC Grivița.
Politehnica Iași, obiectiv îndeplinit
Echipa Politehnica Iași se vede promovată astfel în eșalonul de elită cu un an mai devreme, aceasta fiind obiectivul stabilit de către conducerea clubului pentru campionatul viitor al Diviziei Naționale de Seniori.
”Pe de o parte acesta era scopul nostru, să ajungem în prima ligă, dar pe de altă parte e un pic mai devreme. Echipa încă nu e rodată, nu e închegată, dar va trebui să luăm o viteză mai mare. E un pic prea devreme pentru noi, dar până la urmă acesta era targetul nostru, să ajungem în prima ligă valorică și aceasta este o oportunitate pe care trebuie să o valorificăm, adică să intensificăm pregătirea, să îmbunătățim lotul și să fructificăm faptul că am scăpat de niște deplasări lungi, cum ar fi Arad sau Petroșani”, a declarat la Radio HIT, în emisiunea Repriza a 3-a, managerul echipei Politehnica Iași, Corneliu Ghenea, membru în Biroul Federal al Federației Române de Rugby.
”Trebuie să profităm de această oportunitate”
Acesta a adăugat că echipele din DNS vor trebui să profite de această oportunitate de a evolua în primul eșalon: ”Era o discuție legată de comasare încă de toamna trecută, dar echipele nu prea au fost de acord. În ideea în care Superliga avea 5-6 echipe, iar liga a doua 10-11 echipe, formațiile din DNS au preferat această organizare. Între timp, Clujul a anunțat că nu va participa și atunci era evident că nu poți avea o Superligă cu 4 echipe. E adevărat, diferența este semnificativă între cele 4 actuale foste componente ale Superligii și celelalte formații venite din DNS, dar asta nu înseamnă că cei care vor să progreseze, cum suntem noi, cei de la Politehnica Iași, nu trebuie să fructifice această ocazie”.
Antrenorul Mihai Stuparu: ”Ne vom măsura nivelul cu cei mai buni”
La rândul său, unul dintre antrenorii echipei ieșene, Mihai Stuparu, a declarat că Politehnica își va propune să termine sezonul în imediata apropiere a celor patru formații provenite din Superligă.
”Se știa ceva de această variantă încă de anul trecut, era o propunere în acest sens și cred că era cam unica soluție de a salva rugby-ul. Noi oricum ne-am propus să avem rezultate bune și să urcăm în prima ligă. Cu formațiile din Superligă trebuie să fim realiști să admitem că avem șanse la victorie, dar vom juca. Vom face tot posibilul să ne apropiem de valoarea lor, pentru a ne da seama la ce nivel suntem. Vrem să jucăm un rugby de calitate și la final să fim undeva aproape de echipele din Superligă”, a declarat la Radio HIT antrenorul Mihai Stuparu, care a adăugat că lotul echipei ieșene va fi întărit până la startul Ligii Naționale.
Buget de 900.000 aprobat de Consiliul Local
În ședința Consiliului Local de la sfârșitul lunii februarie, consilierii locali au aprobat cu 17 voturi pentru și 5 abțineri bugetul pentru structurile sportive din Iași, propus după dezbaterile din cadrul Comisiei pentru Tineret și Sport. Astfel, echipa de rugby a Politehnicii Iași a primit suma de 900.000 de lei, iar managerul Corneliu Ghenea spune că bugetul este suficient pentru echipă în noul format: ”Banii erau stricți pentru campionatul inițial, în DNS, iar acum, cu evitarea unor deplasări lungi, cum cheltuielile de transport au crescut considerabil, consider că ne vom descurca cu bugetul pe care îl avem la dispoziție. Nu neapărat că vom economisi, dar este important că nu vor crește cheltuielile și că nu ne vom bloca activitatea”.
Echipa Politehnica Iași este pregătită de antrenorii Cosmin Rațiu, Mihai Stuparu și Ioan Iftode.
(Narcis POHOAȚĂ)
Foto: Facebook CS Politehnica Iasi