Romeo Vatră, directorul Aeroportului din Iași: „Aeroportul Internațional din Iași, la un pas de blocaj”

Directorul Aeroportului din Iași, Romeo Vatră subliniază că va fi blocată și activitatea altor aeroporturi. Asociația Aeroporturilor din România va cere modificarea ordonanței care se va aplica și regiilor autonome inclusiv celor care administrează aeroporturile. Conform legislației naționale și europene, aeroporturile care au trafic peste 200.000 de pasageri anual se autofinanțează exclusiv din veniturile încasate. Aeroporturile cu trafic mai mic primesc fonduri de la bugetul consiliului județean pentru asigurarea funcționării.
Directorul Aeroportului din Iași, Romeo Vatră, atrage atenția: „Aeroporturile care se autofinanțează nu contribuie la deficitul național pentru că nu lucrează cu fonduri publice. Iar standardele foarte stricte de siguranță și securitate privind operațiunile aeroportuare sunt puse în pericol de tăierile de posturi vacante, modificarea organigramei, restricțiile privind cheltuielile și achizițiile” . Situația e și mai gravă, spune Romeo Vatră, în condițiile în care aproape toate aeroporturile din Romania au în implementare prin fonduri europene (POIM) extinderi de terminale sau construcții de terminale noi, investiții în platforme, piste sau căi de rulare. Cum afectează OUG privind măsurile de austeritate aerogara din Iași? Managerul Aeroportului Internațional din Iași, Romeo Vatră.
În Ordonanța de Urgență care prevede o serie de măsuri de austeritate pentru a reduce deficitul bugetar vom fi blocați și nu putem să ne adaptăm nevoilor de dezvoltare pe care le avem acum. Aeroportul Iași este un aeroport cu o explozie foarte mare de trafic. Avem nevoie să ne adaptăm la aceste cerințe ale pasagerilor. Vom avea un terminal nou. Vom avea o serie de investiții în continuare pe care le vom termina în acest an. Nu putem să facem față cu personalul pe care îl avem acum. Ori OUG exact asta face. Ne impune să reducem numărul de personal. Nu să-l creștem așa cum am și propus Consiliului de Administrație. Și urmează să ajungem și în Consiliul Județean cu o creștere de persoane de 40 %. Pentru că din punctul nostru de vedere, aeroportul Iași nu este un aeroport care funcționează cu bani publici. Noi ne ducem activitatea din veniturile pe care le încasăm. Ori traficul de pe acest aeroport este unul foarte mare. În momentul de față, noi abia facem față cu personalul existent. Această OG nu face altceva decât să ne creeze mari probleme de funcționare. Nu neapărat să ne asigure perspective de dezvoltare cu personalul actual .
Aeroportul Iasi are în construcție un terminal nou, T4, care trebuie finalizat până la sfârșitul acestui an. E un proiect cu fonduri europene. Ce ar însemna aplicarea măsurilor de austeritate?
Nu vom avea oameni cu care să operăm în acest nou terminal. Terminalul nou este unul care a fost gândit pentru următorii 10- 20 de ani. Aeroportul Iași în trecut a avut un număr de 1,5 milioane de pasageri. În acest an vom avea peste două milioane de pasageri. Este o cifră record în istoria Aeroportului Iași. Numărul de zboruri, numărul de pasageri cu actuala infrastructură evident…suntem la limită. Și nu putem să creștem mai mult de atît. De aceea avem nevoie de acest nou terminal, care este un terminal foarte mare de 31.000 m². Avem nevoie de oameni să-i angajăm pentru a opera în noul terminal. Să creștem numărul agenților de securitate, să avem oameni pregătiți pentru a gestiona parcarea, oameni pregătiți pentru a gestiona mentenanța pe zona aeriană. Oameni pregătiți în general și care să asigure siguranța și securitatea zborurilor. Deci din punctul ăsta de vedere, acest OUG este un dezastru. Evident nu este doar cazul Iașului. Vorbim de toate aeroporturile din România care au în momentul de față proiecte de dezvoltare pe POIM. Traficul pe România este un trafic care a crescut foarte mult. Chiar a depășit cifrele de dinainte de pandemie. În aplicarea acestuia OUG nu vom face decât să blocăm dezvoltarea aeroporturilor. Ar trebui în acest OUG să țină cont de specificul activității, de modul de finanțare. Pentru că aeroporturile de peste 200.000 de pasageri anual nu se finanțează din bugetele locale sau din bugetul de stat.
Deci nu contribuie la deficitul bugetar?
Nu contribuie la deficitul național, nu lucrează cu fonduri publice. Nu avem niciun impact asupra deficitului bugetar. Noi nu ne încadrăm în obiectul acestui OUG. În schimb ni se aplică! Prin acele articole care din punctul meu de vedere sunt destul confuze în ceea ce privește tratarea tuturor regiilor autonome la un loc. Ceea ce nu este în regulă. Trebuie să țină cont de specificul activității. Trebuie mare atenție că aplicând austeritate acolo unde e nevoie de dezvoltare s-ar putea să facem mai mult rău decât bine.
Care este soluția din punctul dumneavoastră de vedere?
Soluția este o analiză serioasă și o reanalizare și o modificare OUG. Asociația Aeroporturilor din România va veni cât de repede posibil cu niște propuneri cu privire la modificarea acestui proiect de OUG. Pentru că în momentul de față este doar un proiect în dezbatere. Dar înțeleg că va fi aplicat începând cu data de 15 august. Adică mai avem foarte puțin timp, Trag un semnal mare de alarmă! Acest OUG dacă se aplică regiilor aeroportuare se pune în pericol dezvoltarea traficului aerian în România și implicit siguranța și securitatea zborurilor. De ce? Pentru că noi, ca manageri de aeroporturi, suntem obligați să alocăm resurse financiare pentru a asigura toate standardele de siguranță și securitate impuse de către legislația europeană. Deci nu avem cum să să reducem personal, să reducem cheltuieli în anumite situații pentru că ar însemna să periclităm siguranța și securitatea zborului.