Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Republica Moldova: partidul proeuropean PAS a câștigat alegerile

  • iulie 12, 2021
  • Radu Cucuteanu

Ieri au fost așteptați la urne peste 3,2 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova pentru alegerile parlamentare anticipate. Parlamentul anterior a fost dizolvat în aprilie de președintele țării Maia Sandu.

În cursă sunt înregistrați 23 de concurenți electorali, dintre care 20 de partide, 2 blocuri electorale și un candidat independent. Pentru a fi declarat valabil, la scrutin trebuie să participe cel puțin 1/3 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale. Din cei 3.282.837 cetăţeni cu drept de vot, 258.691 au domiciliul înregistrat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova.

Partidul Acțiune și Solidaritate a înregistrat o victorie fără rest, obținând peste 52% din sufragii. Condus de președintele Maia Sandu, partidul pro-european are majoritate absolută, ceea ce înseamnă că poate forma guvernul de unul singur.

Adversarii săi politici s-au bucurat de mult mai puține voturi: Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor – 27,48%, Partidul Politic Şor – 5,78%.

Maia Sandu a declarat: Sper ca astăzi să fie finalul unei ere grele pentru Moldova, sper ca astăzi să fie sfârșitul domniei hoților asupra Moldovei. Provocările sunt mari, iar oamenii au nevoie de rezultate. Oamenii trebuie să simtă cât mai curând beneficiile unui Parlament curat și ale unei guvernări care chiar se preocupă de problemele populației”.

În diaspora, voturile s-au dus în proporție covârșitoare către PAS: peste 86% din sufragiile exprimate. Blocul Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor (BECS) nu s-a clasat decât pe poziţia a patra în preferinţele diasporei moldovene. BECS a întrunit 2,51% din voturi, fiind devansat de Blocul Electoral „Renato Usatîi”, care a fost votat de 2,79% din alegătorii din străinătate şi de Partidul Politic Demnitate şi Adevăr, al lui Andrei Năstase, cu 2,76%. În cele 150 de secţii de votare din străinătate au votat 212.145 cetăţeni moldoveni.

 

Alegeri la Chișinău: Maia Sandu îi îndeamnă pe cetățeni să iasă la vot