Rectorul Politehnicii din București, condamnat la 3 ani cu suspendare pentru abuz în serviciu
Mihnea Costoiu, rectorul Politehnicii din București și unul dintre cele mai influente personaje din învățământul universitar, a fost condamnat joi la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în dosarul bazei Cutezătorii, potrivit minutei de sentință de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Decizia nu e definitivă și poate fi atacată cu apel.
Costoiu a fost un protejat al fostului ministru Ecaterina Andronescu. Costoiu a fost ales rector al Universității Politehnice din București pentru mandatele 2012-2016, 2016-2020 și 2020-2024. Din 2014 a fost senator PSD, iar între 2012 și 2014 a ocupat poziția de Ministru Delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică în guvernul Ponta.
În martie 2018 a fost trimis în judecată, de către Direcția Națională Anticorupție, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. A fost acuzat pentru faptul că, în 2009, în calitate de secretar de stat în Ministerul Educației, a semnat un document care a adus statului un prejudiciu de 10,79 milioane de euro, prin înstrăinarea bazei sportive școlare Cutezătorii.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul uneia dintre următoarele instituții: Administrația Domeniului Public București – Sector 1 sau Arhiepiscopia Bucureştilor, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.