Raluca Turcan: „Majoritatea parlamentară e făcută pulbere, guvernul are puterile amputate”
Ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că PNL nu poate face o majoritate cu USR, având în vedere votul pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor unde a fost ales social-democratul Sorin Grindeanu. De asemenea, aceasta spune că „majoritatea parlamentară e făcută pulbere, guvernul are puterile amputate” şi că românii nu îşi mai pot permite şi o destabilizare a instituţiei Preşedinţiei României.
„Faptul că premierul desemnat Nicolae Ciucă şi-a depus mandatul înseamnă că intrăm din nou pe textul Constituţiei care presupune desemnarea unui nou prim-ministru care să aibă posibilitatea să îşi creeze o majoritate parlamentară. Evident că PNL având primul ministru şi o forţă consistentă în Guvern am decis să desemnăm o echipă de negociere care să reia discuţiile cu toate forţele politice din Parlament. Până în acest moment există o soliditate a parteneriatului dintre PNL şi UDMR şi urmează să vedem de unde putem obţine un sprijin parlamentar pentru un premier pe care îl va desemna preşedintele Klaus Iohannis. Pe fond, discuţia de bază în conducerea partidului a fost să găsim acea variantă, acea soluţie care să stopeze criza politică”, a declarat Raluca Turcan.