Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Radio HIT, medaliat cu argint la Cupa Jandarmeriei la Tir, cu prilejul aniversării a 173 de la înființarea Jandarmeriei Române

  • martie 31, 2023
  • Narcis Pohoata

În acest an, pe 3 aprilie, se împlinesc 173 de ani de când Domnul Moldovei Grigore Alexandru Ghica, a aprobat Hotărârea Divanului Obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. Prin aceasta lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei, stabilindu-se principiile de organizare și funcționare, acest act reprezentând documentul oficial de înfiinţare a instituţiei.

Cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române, Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași va organiza mai multe evenimente.

Radio HIT, medalie de argint la Cupa Jandarmeriei

Un prim eveniment a fost destinat jurnaliștilor, care au avut ocazia de a-și demonstra abilitățile de trăgători, în poligon, la Cupa Jandarmeriei la Tir.

Reprezentanții mass-media au tras câte 3 cartușe cu pistolul și câte 5 cu pistolul mitralieră – poziția culcat, asta după ce au asistat la o demonstrație spectaculoasă oferită de către jandarmi, care au simulat o intervenție cu armamentul din dotare.

Radio HIT a obținut medalia de argint în proba de pistol, prin reporterul Narcis Pohoață, realizatorul emisiunii Repriza a 3-a și al Știrilor din Sport. Toți cei prezenți pe podium au fost răsplătiți cu diplome și medalii de către organizatori, prin Colonel Cosmin Florin Chesaru, Inspector Șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.

”Anul acesta se împlinesc 173 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române și printr-o coincidență fericită putem spune că Jandarmeria s-a născut la Iași, deoarece la 1850 Domnul Moldovei Grigore Alexandru Ghica a aprobat Hotărârea Divanului Obştesc, semnând Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi. Prin aceasta lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei, stabilindu-se principiile de organizare și funcționare, acest act reprezentând documentul oficial de înfiinţare a instituţiei. Cu această ocazie am organizat astăzi Cupa Jandarmei la Tir, un eveniment așteptat de mass-media locală. Surprinzător, colegii din mass-media au tras foarte bine, iar câștigătorii au primit cupe, medalii, diplome. Celor mai buni li s-a oferit chiar oportunitatea de a se alătura jandarmilor”, a declarat Locotenent-Colonel Mihai Cojocariu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.

Activități deschise publicului larg, la Palas Mall

În zilele de sâmbătă și duminică, 01 și 02 aprilie 2023, în intervalul orar 12.00 – 18.00, la Palas Mall va avea loc un eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate tehnica, echipamentul, caii și câinii de serviciu ai Jandarmeriei, iar în cadrul unui atelier vor fi prezenți alpiniștii specializați ai structurilor de antitero și acțiuni speciale.

Programul mai cuprinde exerciții demonstrative de autoapărare, dorind astfel să împărtășim curajul nostru, devotamentul și dedicarea pentru această armă.

Ziua de 1 Aprilie, se va încheia cu Ceremonialul Retragerii cu torțe, ca va avea loc pe traseul Palatul Culturii – bd. Ștefan cel Mare – Piața Unirii.

La aceste manifestări alături de jandarmii ieșeni, vor participa: colegi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, Detașamentului de Cavalerie al Jandarmeriei Române și studenți ai Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” București.

”Vă așteptăm împreună cu cei mici, dar și cu cei mari, să îmbrățișăm file din istoria Armei oamenilor de arme”, a mai spus Mihai Cojocariu.

(Narcis POHOAȚĂ)