Putin a fost pus la punct de un elev asupra istoriei militare a Rusiei
Președintele rus Vladimir Putin a participat la o lecție cu elevii unei școli din Vladivostok, la deschiderea anului școlar. „Istoria nu este doar o disciplină interesant și importantă, ea este și fundamentul întregii cunoașteri umaniste”, le-a spus elevilor.
În timpul lecției televizate, Putin a descris Bătălia de la Poltava din 1709, cea în care Petru cel Mare a obținut victoria decisivă împotriva lui Carol al XII-lea, conducătorul Imperiului Suedez, ca fiind parte a Războiului de Șapte Ani, care a avut loc între 1756 și1763.
Un licean din Vorkuta, pe numele său Nikanor Tolstih, l-a corectat imediat, arătând că nu e vorba de Războiul de Șapte Ani, ci de Marele Război al Nordului, care s-a întins din 1700 până la 1721.
Directorul școlii l-a mustrat pe băiat pentru „insolență”.
Întrebat a doua zi despre incident, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat că „nu este absolut deloc de acord” cu gestul directorului.
Cu aceeași ocazie, un elev de 10 ani l-a rugat pe Putin să se aboneze la canalul său de YouTube, ceea ce a dus la o neînțelegere din partea președintelui, deoarece în rusă „a te abona” și „a semna” sună la fel. Putin l-a întreabat de câteva ori pe elev unde vrea să semneze.