PSD forțează retragerea candidatului comun la primăria București?
Ministrul Sănătății a fost câteva ore la Iași pentru a marca operațiunea prima lopată, adică începerea lucrărilor la organizarea de șantier a Spitalului Regional de Urgențe din Iași. Iar Alexandru Rafila a privit cu dojană și spre Colegiul Medicilor. A solicitat instituției mai multă vigoare în realizarea anchetelor.
Aflat la Iași la inaugurarea lucrărilor de amenajare de șantier la Spitalul Regional de Urgențe, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a declarat că instituția pe care o conduce lucrează la un regulament funcțional, regulament care să împiedice practici prin care bolnavii care vin la spitalul de stat sunt apoi redirecționați către sistemul medical privat.
Dar Alexandru Rafila a ținut să sublinieze: nu face comentarii referitoare la situația în care se află medicul și managerul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD-PNL la primăria București. Presa centrală a făcut public raportul corpului de control al guvernului din octombrie 2020, document public în care se vorbea despre incompatibilitatea dintre funcția de manager al Spitalului Universitar și consultațiile pe care Cătălin Cârstoiu le dădea la clinica privată deținută de familia sa, lucru interzis de lege.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: “Nu vreau să fac comentarii legate de candidatura domnului profesor Cîrstoiu, nici asupra situației care se dezbate în spațiul public. Să lăsăm organismele abilitate să aibă un punct de vedere, dar într-adevăr, așa cum am spus în repetate rânduri, de mai mult timp, nu este doar o situație de moment, atunci când pacienții sunt redirecționați către servicii private după ce sunt investigați, de exemplu, la stat, la spitale publice. Nu este un mecanism care să fie moral sau etic”.
Și sunt mecanisme pentru a o stopa?
Lucrăm la acest lucru încât să putem să punem la punct un sistem care să fie și funcțional, nu doar să facem un sistem care să nu poată să rezolve în cea mai mare măsură această problemă.