Proiectul Forting Agro din zona Fortus a ajuns în ultima fază de avizare la nivelul Primăriei
Proiectul Forting Agro din zona Fortus a ajuns în ultima fază de avizare la nivelul Primăriei. Municipalitatea a emis raportul de informare și, oarecum surprinzător, a existat și o obiecție la proiect, iar investitorul s-a angajat să respecte recomandarea petiționarului prin elaborarea a două studii suplimentare.
Compania ieșeană, specializată în cultivarea cerealelor, are un teren cu o suprafață de 5.500 mp pe care vrea să construiască o hală cu 5 etaje care va găzdui și spații de birouri. Construcția va avea o amprentă la sol de peste 2.700 mp, iar circulațiile vor ocupa 1.600 mp, în timp ce spațiile verzi sunt propuse pe 1.100 mp, conform apix.
Potrivit raportului de informare privind consultarea publică, Primăria a primit o sesizare cu privire la derularea proiectului.