Proiectul de buget pe 2026, publicat – Deficitul bugetar, estimat la 6,2% din PIB
Deficitul bugetar pentru 2026 este estimat la 6,2% din PIB, fiind proiectat sã scadã la 5,1% din PIB în 2027, veniturile totale cresc la 36 % din PIB faţă de anul trecut, iar cheltuielile cresc cu aproximativ 55,5 miliarde lei, conform proiectului bugetului de stat pe 2026 făcut public marţi de Ministerul Finanţelor.
De asemenea, bugetul pentru investiţii creşte cu aproape 25,6 miliarde lei faţă de anul trecut, ceea ce ridicã ponderea acestora la peste 8% din PIB, faţã de 7,2% în anul precedent. Ministerul Finanţelor an unţă că, pentru 2026 proiectul de buget propune o formulã mai echitabilã şi mai predictibilã de finanţare a Capitalei, propunând crearea unui fond la dispoziţia Consiliului General al Municipiului Bucureşti, destinat finanţãrii serviciilor publice generale de la nivelul Municipiului Bucureşti, pentru asigurarea cofinanţãrii proiectelor de infrastructurã şi pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală,
”Ministerul Finanţelor a publicat în transparenţã pachetul de documente aferente proiectului de buget general consolidat pentru anul 2026, construit pe principii de responsabilitate fiscalã, echilibru şi dezvoltare economicã sustenabilã. Bugetul este orientat cãtre mediul de afaceri şi relansare economicã şi este fundamentat pe un nivel record al investiţiilor publice şi pe o utilizare extinsã a fondurilor europene, având ca obiectiv consolidarea creşterii economice şi susţinerea comunitãţilor locale. Acesta conţine: Proiectul de lege a bugetului de stat pe anul 2026, precum şi Raportul privind situaţia macroeconomicã pe anul 2026 şi proiecţia acesteia pe anii 2027-2029; Proiectul de lege a bugetului asigurãrilor sociale de stat pe anul 2026; Proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2026, precum şi STRATEGIA FISCAL-BUGETARÃ PENTRU PERIOADA 2026 – 2028”, anunţă instituţia într-un comunicat.
Conform ministrului Finanţelor Alrexandru Nazare, este un buget al responsabilitãţii şi al dezvoltãrii.
„Bugetul pentru 2026 este un buget al responsabilitãţii şi al dezvoltãrii şi reflectã angajamentul Guvernului pentru menţinerea echilibrului între consolidarea fiscalã şi susţinerea investiţiilor, astfel încât ajustarea deficitului bugetar sã se realizeze gradual, fãrã a afecta potenţialul de creştere al economiei. Prin acest buget urmãrim utilizarea responsabilã a banilor publici şi continuarea proiectelor care contribuie la modernizarea economiei şi la creşterea calitãţii vieţii românilor. Direcţionarea resurselor cãtre proiecte care genereazã creştere economicã, consolidarea disciplinei financiare şi creşterea transparenţei în gestionarea banilor publici vor asigura menţinerea unei politici fiscale responsabile şi predictibile, în concordanţã cu angajamentele asumate la nivel european şi cu obiectivul de reducere gradualã a deficitului bugetar”, declară Nazare.
Pentru anul 2026, deficitul bugetar este estimat la 6,2% din PIB, respectiv 127,7 miliarde lei, fiind proiectat sã scadã la 5,1% din PIB în 2027. Produsul Intern Brut este estimat la 2.045 miliarde lei în 2026, respectiv la 2.182 miliarde lei în 2027.
Veniturile totale ale bugetului cresc de la 34,7% la 36,0% din PIB, ”reflectând atât mãsurile de consolidare fiscalã, cât şi o îmbunãtãţire a colectãrii”, precizează ministerul. Din acest total, 31,1% din PIB reprezintã venituri curente – venituri fiscale, contribuţii şi alte venituri ale statului. Astfel, veniturile totale ale bugetului general consolidat sunt estimate la aproximativ 736,5 miliarde lei în 2026, în timp ce veniturile curente se ridicã la 636,3 miliarde lei. Construcţia bugetarã are la bazã venituri stabilizate şi eficientizarea activitãţii administraţiei fiscale.
Conform Ministerului Finanţelor, bugetul este construit astfel încât resursele suplimentare sã fie orientate prioritar cãtre investiţii şi absorbţia fondurilor europene, în paralel cu continuarea consolidãrii fiscal-bugetare.
”Deşi, pe fondul împrumuturilor acumulate în anii anteriori, dobânzile cresc cu aproximativ 0,4% din PIB, de la 50,5 miliarde lei la 60,8 miliarde lei, bugetul proiecteazã în condiţiile reducerii deficitului absorbţia unor cheltuieli cu investiţiile care se ridicã peste nivelul anului 2025, cu un nivel record de peste 160 miliarde de lei, cu precãdere cele din fonduri europene”, subliniază instituţia.
Mai multe detalii, pe https://www.news.ro/economic/proiectul-buget-2026-publicat-deficitul-bugetar-estimat-6-2-pib-veniturile-totale-cresc-36-pib-cheltuielile-cresc-aproximativ-55-5-miliarde-lei-bugetul-investitii-creste-aproape-25-6-miliarde-lei-1922405110002026031322373601