Prognoza meteo azi, 5 septembrie. În nordul Moldovei şi în Bucovina soarele se arata trecător
În Dobrogea vor fi perioade cu înnorări şi averse destul de abundente, însoţite de descărcări electrice. În Bărăgan găsim vreme mai bună: atmosfera însorită şi maxime de până la 30 de grade.
Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei se înnorează din când în când. Local, vin mai multe reprize de ploi torenţiale, cu tunete şi fulgere. Vântul are unele intensificări, iar temperaturile se menţin la valori similare cu cele de ieri.
În nordul Moldovei şi în Bucovina soarele se arata trecător. Norii se înmulţesc şi apar averse zgomotoase şi abundente. În intervale scurte de timp se pot strânge 25 de litri de apă pe metru pătrat. Vântul prinde putere, iar maximele ajung la 30 de grade.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş se anunţă o zi frumoasă. Avem atmosferă cu soare şi doar pe la munte se strâng câţiva nori de ploaie. Temperaturile, în scădere faţă de ieri, se opresc la 31 de grade în Maramureş.
În vestul ţării soarele străluceşte în cea mai mare parte a zilei şi se face, din nou, foarte cald. La amiază maximele ating pragul caniculei şi se resimte disconfortul termic. Peste noapte, în Banat se adună norii şi o să plouă.
În Transilvania e cam răcoare la începutul zilei, mai ales în depresiuni. Soarele încălzeşte atmosfera, iar pe partea vestică se ating 30, chiar 31 de grade pe la Albă Iulia. Pe la munte vor fi unele înnorări şi o să plouă. TOT pe acolo vântul are unele răbufniri.
În Oltenia scăpăm de canicula, dar vremea se menţine călduroasă. După prânz temperaturile urcă până la 33 de grade. În ansamblu avem soare şi timp frumos, cu şanse reduse de ploaie.
Nici în sudul ţării nu prea sunt semne de ploaie, dar şi pe-aici se face destul de cald după orele prânzului. Maximele ajung la 32 de grade în Lunca Dunării, iar vântul adie plăcut.