Prognoza meteo azi, 3 iunie. Disconfortul termic crește
Maximele pleacă de la 23 de grade în Dealurile de Vest și ajung la 35 de grade în sud-est, pe la Brăila.
În Moldova sudică și în nordul Munteniei se încălzește foarte tare. Temperaturile ating pragul caniculei pe la Brăila. Domină vremea frumoasă, dar în a doua parte a zilei e posibil să apară câteva averse și aici.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina avem tot vreme caldă, atmosferă apăsătoare și temperaturi de peste 30 de grade pe la câmpie. Ploile vin în zonele de munte. În rest o să fie soare și timp frumos.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș atmosfera devine instabilă și apar averse zdravene, cu tunete, fulgere și vânt puternic. Sunt și condiții de grindină, iar maximele se opresc la 27-28 de grade.
În vestul României o să plouă în mai multe reprize și se pot strânge cantități mari de apă, chiar și 50-60 de litri pe metru pătrat. Se vor produce și vijelii, iar în Dealurile de Vest se vor înregistra temperaturi mai modeste, în jur de 23 de grade.
În Transilvania avem o dimineață rece în depresiuni. Atmosfera se încălzește după orele prânzului, iar în vestul provinciei se ating 29 de grade. Se înnorează din când în când. Apar averse abundente, cu descărcări electrice și rafale puternice de vânt.