Prognoza meteo azi, 15 martie. Domină atmosfera închisă
Maximele pleacă de la 7 grade în estul Transilvaniei și ajung la 14…15 grade în Banat și în vestul Olteniei.
În Moldova sudică și în nordul Munteniei: atmosfera apăsătoare; cer acoperit și condiții de ploaie slabă. Temperaturile urca până la 10…11 grade, cu vreo 2 grade mai mult decât joi.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina se mai încălzește puțin. Nici pe aici nu prea vedem soarele. Este posibil să mai vină câțiva stropi de ploaie, iar maximele ajung la 9…10 grade, valori normale pentru data din calendar.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș, găsim vreme destul de bună, deși prin Transilvania o să mai plouă puțin. În rest, apare trecător soarele și se face un pic mai cald decât ar trebui. Maximele ajung la 12…13 grade.
În vestul țării nu sunt anunțate ploi. Avem o zi destul de bună, soare cu nori, vânt domol și temperaturi în creștere față de joi. Se vor atinge 14…15 grade în zona Banatului.
În schimb, în Transilvania o să plouă și vineri, iar în zonele montane înalte o să ningă. La începutul zilei este cam frig în depresiuni, pe unde sunt și condiții de lapoviță. Vor fi 7 grade în Brașov și 11 grade la Târgu-Mureș.