Procurorul general al României susține că Horațiu Potra încearcă să obțină azil în Rusia
Horațiu Potra, mercenarul judecat alături de Călin Georgescu pentru tentativă de lovitură de stat, se află în plin demers de obținere a azilului în Rusia, a declarat marți procurorul general al României, Alex Florența.
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a afirmat că în acest moment nu sunt elemente concrete privind locul unde se află Horaţiu Potra – trimis marţi în judecată, alături de fostul candidat la preşedinţie Călin Georgescu, şi de alte 20 de persoane, pentru mai multe infractiuni, inclusiv pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi arestat în lipsă – dar a precizat că sunt date certe care au rezultat din anchetă că acesta face demersuri pentru a obţine azil în Federaţia Rusă. Alex Florenţa a fost întrebat, marţi într-o conferinţă de presă, dacă ştie unde află Horaţiu Potra şi dacă acesta va fi adus vreodată în ţară.
”Elemente concrete cu privire la locul unde se află exact pentru a se putea solicita statului respectiv unde se află extradărea în România în baza mandatului internaţional de arestare, nu avem. Avem indicii. Ce vă mai pot spune în schimb că există date certe care au rezultat din anchetă că în acest moment Horaţiu Potra încearcă să-şi obţină, face demersuri în legătură cu autorităţile din Rusia pentru obţinere de azil”, a afirmat Alex Florenţa.