Procurorii efectuează percheziții în 5 județe într-un dosar de constituire a unei organizații cu mesaje fasciste, rasiste și xenofobe
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Poliția Română efectuează 47 de percheziții domiciliare, într-o amplă operațiune care vizează 27 de persoane din 5 județe.
Surse G4Media spun că este vizată o grupare condusă de Horațiu Potra fiind urmărită ”inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război, precum și răspândirea, în spațiul public, a unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe”.
Surse G4Media spun că Potra nu este în țară și că procurorii urmăresc inclusiv finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale.
Perchezițiile sunt derulate în județele Sibiu, Mureș, Ilfov, Timiș și Cluj, fiind vizate 27 de persoane și 4 sedii aparținând unor persoane juridice.