Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Primele decizii luate după tragedia de la Lețcani

  • aprilie 20, 2023
  • Narcis Pohoata

În cursul unei ședințe ce a avut loc la Prefectura Iași, între autorități și reprezentanții comunei Lețcani, unde a avut loc, miercuri, tragedia de pe trecerea de pietoni, au fost luate primele măsuri.

În primă fază vor fi montate ”cocoașe” la trecerile de pietoni, urmând ca în scurt timp să fie montate semafoare, dar și scuaruri, cum sunt la Valea Lupului.

”Împreună cu Poliția Rutieră, la solicitarea Primăriei Lețcani, am stabilit să le aprobăm imediat montarea unor ”cocoașe”. Asta pe termen scurt, urmând ca ulterior ei să ne trimită o documentație privind semaforizarea celor trei intersecții de pe raza localității Lețcani și noi ne-am angajat să începem să facem pentru încă două treceri demersurile pentru acele scuaruri. Acestea ar primele măsuri luate după această întâlnire”, a declarat Mugurel Laicu, șeful DRDP Iași.

”Speranțe nu mai avem, pentru că de ani de zile toți cetățenii cer ba Primăriei, ba la Drumuri și Poduri, ba la Poliție, securizarea acestor treceri de pietoni. Ultima securizare s-a făcut în fața școlii și a Primăriei și au spus că în fața Grădiniței, unde s-a întâmplat tragedia, nu se poate, pentru că este distanța prea mică între cele două treceri de pietoni. Și prin urmare mor oameni în fiecare an, se întâmplă frecvent accidente. Se fac cereri, petiții, dar nu se ia nicio măsură. Ba că ține de Drumuri și Poduri, ba de Primăria Iași și nu sunt bani, cam acestea sunt în general răspunsurile, dacă se dau. Viața cetățenilor nu valorează nimic în fața autorităților. S-au făcut niște scheme în campaniile electorale, s-a spus că vor face pasarele, dar totul a rămas în același stadiu ca acum opt ani”, a spus și Ana-Maria Gribincea, o localnică din Lețcani.

 

”În ultimii ani am intervenit prompt prin realizarea iluminatului public la Drumul European, am construit pe două treceri acele refugii pietonale care ajută pietonii la traversare. Am solicitat în decursul anului 2021-2022 ca la orice trecere de pietoni să se intervină prin aceste refugii. Ni s-a aprobat de la CNAIR doar două refugii. Am realizat și un sens giratoriu la intersecție cu un Drum Județean 248 B, suntem în curs de a propune realizarea pe fiecare trecere refugiilor de pietoni. Acum, Primăria Iași ne va dona patru semafoare pentru trecerile de la Grădiniță și de la Școală și patru indicatoare cu semnale intermitente. Chiar ne gândim și la pasarele. Încercăm orice proiect pentru a diminua numărul de accidente de pe raza comunei Lețcani”, a declarat Stelian Turcu, primarul comunei Lețcani.