Primarul Clujului, Emil Boc susține că eliminarea facilităților din sectorul IT este o greșeală
Primarul Clujului, Emil Boc susține că eliminarea facilităților din sectorul IT este o greșeală.
„În 2010, când situația era mult mai gravă, aceeași propunere am avut-o și eu pe masă și nu am recurs la eliminarea facilităților și s-a dovedit că am avut dreptate. Nu putem fi competitivi cu Franța în agricultură, cu Germania în automotive, dar putem sta la masă prin sectorul de IT și inovare. Acest sector este capabil să dea soluțiile pentru slujbele bine plătite ale viitorului și soluțiile pentru tranziția verde și digitală. Suntem contra curentului. Europa apasă accelerația, noi apăsăm frâna”, a mai spus Emil Boc.
Acesta spune că eliminarea facilităților în acest domeniu este o greșeală și speră că încă se mai poate corecta ceva. „Sper să se schimbe, pentru că altfel vom plăti pe termen lung”, a spus Emil Boc.