Radio Hit

Playlist

BEN SAUNDERS - Dry Your Eyes

Mike Posner - Song About You

KATRINA + THE WAVES - Walking On Sunshine

Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Primar liberal ieșean dezamăgit de congresul PNL

  • septembrie 26, 2021
  • Radu Cucuteanu

Discuțiile, dezamăgirile, reproșurile și regretele nu sunt numai la nivel înalt în PNL după congresul de alegere a noii conduceri a partidului. Scindarea acestuia între cele două tabere este foarte evidentă și în rândurile filialelor, un fenomen de o amploare pe care liberalii nu au mai arătat-o niciodată.

Spre exemplu, Paul Mursa, primarul liberal de la Plugari, într-o postare pe Facebook, își compară participarea la congres cu „mersul la mama naibii”.

O atmosferă „fix ca pe stadion, cu multe nereguli în prea multe organizații”, scrie Paul Mursa, arătând că drumul de întoarcere va fi tare greu de găsit.

Redăm mai jos postarea primarului liberal Paul Mursa, cu o serie de corecturi tacite de formă.


Despre ziua de 24 septembrie : dialog tată-fiică, după ce am păcălit-o și am plecat pe furiș la București, la celebrul Congres: „iar te-ai dus la mama naibii?!”(nu știu de unde a împrumutat „alintul”), îmi spune Sarah. Și cam așa a fost.

N-am să spun decât că a fost o „onoare” să fim certați de marele pnl-ist, fost psd-ist Vâlceanu, poleit în mare liberal azi. De Emil Boc, care, oricât de bun primar e, a uitat că a tăiat în carne vie cât a fost premier, dar spera la prezidențialele din 2024.De Flutur, căruia i-am transmis direct cam tot ce am avut de spus.

Despre un Congres în care atmosfera a fost fix ca pe stadion, cu multe nereguli în desemnarea delegaților în prea multe organizații și cu o #echipacastigatoare în care numai suflul nou nu se simte, îmi e greu să vorbesc… dar fix ca-n sport, întotdeauna există un câștigător, chiar dacă nu-i cel preferat. Și chiar dacă arbitrul n-a fost chiar echidistant, cum cere bunul simț, concept atât de solicitat când vine vorba despre România!

Da, Sarah, ai avut dreptate. Ne-am dus la mama naibii(nu doar la București,la congres) și tare mi-e că unii s-au dus cu atâta voioșie, încât drumul de întoarcere va fi tare greu de găsit.