Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Presedintele PNL Iași, în război cu proprii consilieri locali

  • iulie 03, 2026
  • Cincu Violeta

De câteva luni, consemnul de vot adoptat de Biroul Politic Județean al partidului prevede abțineri la toate proiectele care necesită aprobare pentru Planuri Urbanistice Zonale. Chiar dacă au toate aprobările, avizele și nu există nicio plângere publică în ceea ce privește viitoarele dezvoltări imobiliare. În ședința Consiliului Local de joi, 2 iulie, consilierii locali nu au respectat ordinele președintelui PNL și au votat. Reacția a venit la câteva ore după.

„PNL Iași se delimitează față de voturile date de consilierii locali PNL în ședința Consiliului Local din 2 iulie 2026 și va demara procedurile statutare de sancționare, potrivit statutului și regulamentelor PNL, împotriva acelora dintre ei care au încălcat consemnul de vot adoptat de Biroul Politic Județean”, precizează comunicatul PNL.

Comunicatul PNL arată: „Încălcarea consemnului s-a produs doar în privința proiectelor imobiliare controversate și nu pe alte proiecte de HCL. Fiecare vot împotriva liniei PNL (consemn stabilit de BPJ – «Abținere») a fost dat pentru un dezvoltator imobiliar, împotriva deciziei PNL, cu ignorarea totală a impactului negativ asupra comunității, creând un prejudiciu de imagine pentru Partidul Național Liberal. Facem precizarea că PNL Iași nu se opune modernizării și dezvoltării orașului, doar că, până la angajamente ferme, asumate atât de beneficiarii investițiilor, cât și de administrația locală, nu putem gira astfel de implanturi haotice, menite să satisfacă interese personale și de moment ale unor dezvoltatori imobiliari care nu au nicio legătură cu interesele comunității ieșene. PNL Iași, ca un partid responsabil, trebuie să fie vocea ieșenilor care apără interesele acestora și caută să contribuie la o dezvoltare armonioasă a orașului, respectând normele și interesul general al ieșenilor.”

Mihai Chirica: „Iașul nu este scena frustrărilor domnului Muraru”

La rândul lui, primarul Mihai Chirica a declarat: „Diferența majoră dintre politicienii autentici și politruci este dată de curajul de a ieși în fața poporului și de a cere votul. Când nu te votează nimeni direct și te plasezi doar prin jocuri de culise pe liste de partid, nu se cheamă că faci politică pentru comunitate, ci doar că ești un parvenit politic. Oamenii politici adevărați sunt validați prin votul direct al cetățenilor, nu prin aranjamente de birou.”

Redăm integral declarația Primarului Municipiului Iași, Mihai Chirica.

Aleșii locali, la fel ca și parlamentarii, depun un jurământ solemn în fața comunității care i-a investit cu încredere. Ei sunt reprezentanții legitimi ai oamenilor în forurile de dezbatere și s-au angajat să îi reprezinte cu bună-credință, conform propriei conștiințe și legii, nu sub dictat. Șantajele și amenințările din culisele de partid, la care asistăm astăzi, amintesc de o epocă neagră de acum 40 de ani, nicidecum de o Românie democrată și europeană. Într-o democrație, diferențele de opinie sunt absolut firești; important este ca, la finalul oricărei dezbateri, cetățenii și comunitatea să aibă de câștigat.

Domnul Alexandru Muraru descoperă urbanismul și problemele Iașului doar atunci când îi convine politic. Ani de zile nu l-am auzit să scoată un cuvânt despre infrastructură, despre marile investiții sau despre presiunea reală care există pe oraș. De altfel, nu știe nimeni de vreo inițiativă a domniei sale în Parlamentul României – cum ar fi, de exemplu, una privind limitarea importului aberant de rable care sufocă orașele – sau despre orice alt proiect legislativ care să fi adus un beneficiu concret ieșenilor. Astăzi, brusc și conjunctural, domnul Muraru s-a trezit specialist în PUZ-uri și dezvoltare urbană.

Consilierii locali nu sunt marionetele domnului Muraru și nici nu pot fi conduși prin telecomandă. Ei sunt oameni responsabili care votează în baza documentelor tehnice, a avizelor de specialitate și a legalității, nu în baza unor consemne politice scrise în grabă, noaptea, ca hoții, pentru a bloca orașul.

Dacă domnul Muraru are probleme interne de leadership și tensiuni în partid, să și le rezolve în interiorul organizației, nu pe spatele Iașului. Orașul nostru nu poate fi transformat în scenă pentru ambițiile personale, jocurile de putere și frustrările politice ale domnului Muraru. Îl sfătuiesc colegial ca, înainte de a da lecții de morală și administrație publică, să își explice propriile eșecuri politice în fața ieșenilor!