Președintele Klaus Iohannis s-a angajat să gireze un „acord politic” între coaliția de guvernare și sindicatele din educație
Klaus Iohannis s-a angajat să gireze un „acord politic” între coaliția de guvernare și sindicatele din educație, au anunțat liderii sindicaliștilor după întâlnirea de la Cotroceni cu șeful statului, fără să explice însă ce va conține acest acord.
Liderii sindicatelor au dat ulterior declarații optimiste, pentru prima oară de la începutul grevei, în contrast puternic cu respingerea fermă a soluțiilor propuse de premierul Ciucă.
„I-am prezentat domnului preşedinte care sunt problemele noastre, cele două revendicări principale şi anume acordarea unei majorări salariale în perioada imediat următoare şi evident cea mai importantă: garantarea aplicării acelui principiu în grila salarizării, ca profesorul debutant să aibă salariul mediu brut pe economie. Domnia sa ne-a spus că emiterea unui act normativ – ordonanţă – nu se poate, dar că se angajeaza ca în cazul în care se va accepta un acord îl va gira şi domnia sa”, a declarat liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.