Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Acuzații grave la adresa preotului Calistrat Chifan de la Vlădiceni! Ar fi bătut două femei. Reacția MMB

  • noiembrie 10, 2022
  • Edith Pop

Am fost bătute în curtea bisericii!”

Acestea sunt acuzațiile lansate de două femei. Acestea au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului „Sfântul Spiridon”. Coordonatorul UPU SMURD, prof. univ.dr. Diana Cimpoeșu, spune că cele două femei care au ajuns la UPU au fost agresive și față de medici.

Două femei în vârstă de 34 şi 43 de ani au ajuns prima dată aseară la UPU. Au declarat că au fost agresate. Au plecat şi au revenit la ora 20.30, au fost consultate de medicul de urgenţă, ORL şi oftalmologie. Ambele femei aveau, conform declaraţiilor lor, traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoştinţei, precum şi traumatism toracic, în cazul femeii de 34 de ani. S-au constatat doar escoriaţii la cot şi genunchi.” Diana Cimpoesu.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Iași, Anca Vâjâiac:

„La data de 09 noiembrie a.c., în jurul orei 18.00, poliţiştii Secţiei nr. 5 Poliţie Iaşi au fost sesizaţi de către o femeie despre faptul că atât ea, cât şi sora sa au fost agresate de către un bărbat în timp ce se aflau la un lăcaş de cult. În cauză, poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale.”

Reacția MMB Iași?

Pr. Constantin Sturzu (purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor):

„Am primit aceste imagini video și, desigur, se vor cerceta atât fapta în sine, cât și contextul ei. Până la această oră, la Centrul Eparhial din Iași nu s-a primit niciun fel de reclamație. În orice caz, este absolut regretabil, condamnabil și categoric nu onorează pe nimeni un astfel de gest. Omenește vorbind, fiecare dintre noi avem limite și neputințe. Creștinește este însă să căutăm a răbda până la capăt și să binecuvântăm pe cei ce ne-ar provoca, căutând acele soluții care să fie și legale, și nesmintitoare.”

Părintele Constantin Calistrat nu a putut fi contactat pentru a-și preciza punctul de vedere.