Poliția ucraineană investighează 26.000 de crime de război comise de ruși
Poliția ucraineană investighează 26.000 de crime de război comise de soldații ruși și se așteaptă să descopere alte mii pe măsură ce terenurile sunt recucerite și orașele și satele sunt eliberate.
Strângerea de probe pentru a urmări în justiție forțele rusești a devenit una dintre cele mai mari sarcini ale poliției ucrainene de la începutul invaziei, pe 24 februarie, dar sprijinul internațional ajută eforturile. „În fiecare zi înregistrăm moartea multor civili. Acestea sunt crimele comise și săvârșite de ei în teritoriile ocupate”, a declarat ministrul ucrainean de interne pentru Sky News.
Referindu-se la crimele de război descoperite atunci când forțele rusești s-au retras din orașele Bucha și Hostomel de lângă Kiev, Denys Monastyrsky a declarat că se pregătește pentru mai multe orori pe măsură ce războiul continuă.