Politehnica Iași a câștigat derby-ul local cu Stomart la baschet masculin
Sala Polivalentă din Iași a găzduit, duminică, derby-ul local la baschet masculin dintre Politehnica și Stomart, meci contând pentru etapa a 13-a a Grupei B din Liga I, penultima a sezonului regulat.
Politehnica, echipă pregătită de antrenorul Gabriel Clapon, s-a impus cu scorul de 84-59 (19-12, 23-14, 24-11, 18-22) în primul meci oficial al anului și continuă să se mențină în fruntea seriei.
Pentru învingători au evoluat Hurjui (două puncte, opt recuperări) Băsescu (17, 1×3) Popa (3, 1×3), Rotariu (15, 2×3 – 9 recuperări), Dăscălescu (4), apoi Pădineanu (24, 8×3 – 7 recuperări), Dragoslav (11, 1×3), Boghean (6), Rotaru (două), Baciu și Vasiliev.
”Îmi felicit băieții pentru victoria obținută și pentru excelentul joc tactic pe care l-au reușit”, a declarat antrenorul Gabriel Clapon pentru site-ul clubului ieșean.
De cealaltă parte, Stomart, echipă formată de copiii formați de club, nu a jucat deloc rău și a lăsat o bună impresie.
”Se spune că a nu cunoaște niciodată înfrângerea înseamnă să nu lupți niciodată, iar noi de un lucru suntem siguri: băieții noștri au luptat cu hotărâre, cu emoție și multă pasiune. A fost un meci intens, cu pase spectaculoase, dar și mingi care să încăpățânau parcă să nu intre în coș, cu suspans și adrenalină, cu gălăgie din galerie și o vibrație comună care ne-a însuflețit pe toți.
Energia sălii ne-a emoționat cu adevărat, iar asta este o reușită mutuală pe care o celebrăm. Le mulțumim suporterilor pentru faptul că au fost alături de noi și ne-au susținut”, a replicat managerul clubului Stomart, Ovidiu Stochici.
În ultima etapă a sezonului regulat, programată la sfârșitul acestei săptămâni, Politehnica Iași va primi în Sala Polivalentă vizita formației Agronomia București, iar Stomart va juca în deplasare cu Laguna București.
Foto: CS Politehnica Iasi