Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Poli Iași, victorie categorică la Dumbrăvița, scor 3-0, în etapa a 13-a a Ligii a 2-a. Leo Grozavu, după ce a spart gheața pe banca lui Poli Iași: ”Se vede de la zi la zi că echipa începe să se pună pe picioare, dar nu trebuie să ne entuziasmăm prea tare. Băieții au căpătat încredere după golul din prima repriză”

  • noiembrie 06, 2022
  • Narcis Pohoata

Prima victorie a antrenorului Leo Grozavu pe banca tehnică a Politehnicii Iași a fost și cea mai concludentă din acest sezon pentru formația moldoveană. După un meci controlat clar de la un capăt la celălalt, în care a avut o posesie net superioară, Poli s-a impus cu 3-0, prin golurile marcate de Hlistei-2 și Roman, acesta fiind primul meci în care a reușit să înscrie mai mult de două goluri.

La final, antrenorul Leo Grozavu era bucuros pentru cele trei puncte și și-a felicitat elevii, dar a admis că Poli a prins și echipa din Dumbrăvița într-o formă mai puțin bună. Totodată, Grozavu a subliniat faptul că Iașiul a marcat primul gol în prima repriză, după 12 etape!

”O victorie meritată, pentru care băieții merită felicitări. Se vede de la zi la zi că echipa începe să se pună pe picioare. Sigur, nu trebuie să ne entuziasmăm prea tare. A fost doar un joc, am profitat poate și de perioada mai puțin fastă a gazdelor. Chiar îmi pare rău pentru ei, pentru că sunt o echipă tânără, cu potențial. Îi felicit pe această cale și pe antrenorul lor, și pe băieți, conducerea, foștii mei colegi, Florin Macavei. Am încercat să controlăm partida de la început, era foarte important să căpătăm încredere. E bine că după 12 etape am reușit să marcăm și noi în prima repriză, primul gol. După care sigur, odată cu venirea acelui gol am căpătat încredere și cred că a doua repriză a fost la discreția noastră”, a declarat Leo Grozavu.

Hlistei, o confirmare

Leo Grozavu a vorbit și despre reușitele celor doi marcatori. Cătălin Hlistei, cu o dublă, a devenit golgeterul Iașiului, cu trei goluri, iar Alin Roman a spart gheața, fiind la prima reușită în culorile alb-albastre.

”Mă bucur foarte mult și pentru Alin Roman că a reușit să spargă gheața. Avea nevoie de acest gol, pentru a prinde mai multă încredere. De când a venit era foarte marcat de faptul că nu a reușit să înscrie. Hlistei deja pentru mine este o confirmare, o certitudine. Sunt jucători pe care e clar că ne bazăm, de aceea au și fost aduși aici, pentru a se bate pentru un obiectiv serios. Dar încă avem foarte mutlt de muncă în continuare, mai sunt foarte multe etape, meciuri dificile. Am văzut rezultate surprinzătoare, campionatul se joacă, e deschis, iar noi trebuie să fim foarte bine montați pentru orice partidă”, a mai spus tehnicianul lui Poli Iași.

Alt context în Cupa României

Grozavu nu crede că ieșenii au avut o revanșă de luat după eliminarea din Cupa României, considerând că atunci contextul a fost cu totul altul: ”În niciun caz (n.r. nu a fost o revanșă). A fost alt context atunci, meci de Cupa României, s-a pierdut la penalty-uri, cu jucători care nu aveau meciuri în picioare, pe un teren greu. S-au egalizat un pic valorile. Dar am spus, ne așteptam la o partidă dificilă, așa cum s-a arătat în prima repriză, iar după venirea golului și băieții au căpătat încredere”.

Contează efortul din teren, nu cu ce faci deplasarea

Întrebat despre prospețimea arătată în teren de jucătorii săi, în ciuda faptului că au mers 18 ore cu trenul de la Iași la Timișoara, antrenorul Leo Grozavu a răspuns că mai important este eforul din teren și mentalul jucătorilor, nu mijlocul de deplasare.

”Una e să vii cu trenul, să stai puțin întins, să te mai miști prin tren și alta e să stai în autocar. Când eram antrenor pe alte echipe veneam cu trenul și am bătut pe Poli în prima Ligă cu 5-0 și 5-1. Nu trenul e problema, aceiași jucători joacă pe teren și dacă vin cu trenul și dacă vin cu căruța. Nu cred că contează cu ce vii, important este să fii mental pregătit pentru joc și să faci efort pe teren. Asta contează, nu că ai venit cu trenul sau cu mașina prea mult”, a punctat tehnicianul Iașiului.

(Narcis POHOAȚĂ)